Ministrul sârb al Apărării cheamă armata să crească natalitatea țării

Data actualizării: Data publicării:
201074.p

Serbia se confruntă în prezent cu o rată scăzută a natalității. Forțele armate naționale promit că vor îndrepta statistic această pantă descendentă.

Armata sârbă se va implica într-un „efort activ de a spori rata natalității”, a declarat miercuri, într-o conferință de presă, ministrul Apărării de la Belgrad, Aleksandar Vulin, transmite Newsweek, care citează televiziunea sârbă B92.

„Armata Serbiei va face tot ce îi stă în putere ca să stimuleze rata natalității, ca să ajute fiecare familie care își dorește copii”, a precizat oficialul, într-un discurs oarecum bizar, fără a lămuri cum anume crede el ca vor putea contribui militarii sârbi la „ajutorarea” familiilor care își doresc copii.

Declarația lui Vulin vine ca răspuns la comentariile recente ale președintelui sârb Aleksandar Vucic, care a deplâns criza natalității și a precizat că, până în 2060, populația Serbiei se va diminua alarmant.

Afirmațiile ministrului au provocat tot soiul de comentarii amuzante, dar și speculații sobre legate de modul în care va decurge o campanie militară de propulsare a natalității la nivel național.

„De fapt, Vulin tocmai ne-a spus că familiile militarilor vor primi anumite beneficii financiare – mici, ce-i drept. Să știți că aceasta este cea mai puțin jenantă dintre declarațiile sale recente”,  a declarat pentru Newsweek directoarea Centrului pentru Studii Euro-Atlantice din Belgrad, Jelena Milic.

Unii politicieni sârbi descriu actuala rată scăzută a natalității ca fiind o criză națională de securitate.

Catherine Baker, expertă în curente naționaliste post-iugoslave, citește însă printre rânduri alte aluzii în declarația oficialului sârb: „Este vorba de o mai veche panică demografică pe care naționaliștii din fostul spațiu iugoslav, nu doar Serbia, o simțeau cu mult înainte de războaiele anilor 1990. Mitul panicii demografice leagă competiția etnică de cea genetică: dacă femeile «noastre» nu vor avea destui copii pentru propășirea națiunii, spune mitul, competitorii «noștri» pe filieră istorică se vor reproduce mai repede și ne vor depăși numeric”.  

Chiar și piesa cu care va participa Serbia în acest an la Eurovision se numește „Nova Deca” („Copii noi”).

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri