Ministrul turc al Apărării amenință SUA: „Turcia va riposta”

Data actualizării: Data publicării:
armata turca

Turcia va riposta dacă SUA vor adopta o lege prin care vor fi sistate livrările de armament american pentru armata turcă, a declarat duminică ministrul turc de externe, Mevlut Cavusoglu, citat de agenţia Reuters, transmite Agerpres.



Camera Reprezentanţilor a SUA a prezentat vineri detaliile U.S. National Defense Authorization Act, un act normativ ce stabileşte în fiecare an politica de apărare a SUA şi bugetul alocat acesteia, care în propunerea prezentată este de 717 miliarde de dolari.

Citește și ”Planul secret al lui Dragnea. De ce este convins că va fi susținut de Statele Unite”

Conform uneia dintre prevederile propuse, Departamentului Apărării i se solicită să înainteze Congresului un raport despre relaţiile dintre SUA şi Turcia, iar până la prezentarea acestui raport să fie sistate livrările majore de echipamente militare către Turcia.

„Dacă SUA ne impun sancţiuni sau vor face un asemenea pas, atunci Turcia cu siguranţă va riposta”, a spus Mevlut Cavusoglu într-un interviu acordat postului CNN Turk, apreciind totodată că măsura propusă în acel act normativ este greşită, ilogică şi incompatibilă cu relaţiile dintre două ţări membre ale NATO.

Turcia intenţionează să achiziţioneze peste 100 de avioane americane multirol F-35 şi negociază de asemenea achiziţia unor rachete Patriot. Însă guvernul de la Ankara a semnat deja cu Rusia un acord pentru cumpărarea de rachete sol-aer ruseşti S-400.

Decizia privind achiziţia acestor sisteme, care nu sunt compatibile cu cele ale NATO, nemulţumeşte state membre ale Alianţei, inclusiv SUA, oficiali ai NATO avertizând Turcia cu privire la consecinţele acestei decizii.

Ministrul turc de externe a dezaprobat aceste avertismente, el afirmând că relaţiile şi acordurile Turciei cu Rusia nu sunt o alternativă în faţa celor cu Occidentul şi a acuzat Washingtonul că încearcă să pună sub control acţiunile Ankarei.

„Turcia nu este o ţară sub comanda voastră (a SUA n.red), este o ţară independentă (...) Vorbind cu superioritate unei astfel de ţări, dictându-i ce poate şi ce nu poate să cumpere, nu este o abordare corectă şi ea nu se potriveşte cu alianţa noastră”, a indicat şeful diplomaţiei turce.

Relaţiile dintre Ankara şi Washington s-au deteriorat recent din cauza unei multitudini de chestiuni, printre care politica SUA faţă de Siria, procese care implică cetăţeni turci şi americani în ambele ţări şi achiziţia rachetelor S-400.

Mevlut Cavusoglu a anunţat că va efectua săptămâna viitoare o vizită în SUA şi va avea o întâlnire cu noul secretar american de stat Mike Pompeo.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...