„Minte”: Anunțul lui Trump, întâmpinat cu neîncredere în Groenlasnda

Data publicării:
groenlanda protest trump
Protest împotriva președintelui american Donald Trump și a intenției acestuia de a achiziționa Groenlanda, pe 17 ianuarie 2026, la Nuuk. Foto: Getty Images

Anunţul preşedintelui american lui Donald Trump despre un proiect de acord privind problema Groenlandei a fost întâmpinat cu scepticism pe insula autonomă daneză unde mulţi locuitori spun că sunt dezamăgiţi de schimbările de poziţie ale liderului de la Casa Albă.

Mai mulţi groenlandezi intervievaţi de AFP la Nuuk, capitala teritoriului mult râvnit de Donald Trump, şi-au exprimat îndoiala la auzul veştii sau au refuzat să o creadă, scrie Agerpres.

„Este pur şi simplu o minciună. Minte”, a reacţionat Mickel Nielsen, un tehnician de 47 de ani. „Nu cred nimic din ce spune şi cred că nu sunt singurul”, a adăugat el.

Din staţiunea de schi elveţiană Davos, care găzduieşte Forumul Economic Mondial, Trump a declarat, fără a oferi mai multe detalii, că a stabilit cadrul unui viitor acord privind Groenlanda în timpul unei reuniuni cu secretarul general al NATO, Mark Rutte.

„Întâlnirea a fost foarte bună în această seară (miercuri). Dar mai sunt multe de făcut”, a declarat Mark Rutte pentru AFP.

Citește și: Deruta din discursul lui Donald Trump de la Davos: cât de adevărate sunt afirmațiile despre NATO, războaiele încheiate și Groenlanda

Respingerea fermă a ideii de cedare a Groenlandei

„Trump? Nu cred asta”, a comentat Anak, o îngrijitoare de 64 de ani.

„Groenlanda este ţara groenlandezilor. Nu poţi să faci din ea orice vrei. Şi cu siguranţă nu Trump”, a adăugat ea.

Aceeaşi părere a fost împărtăşită şi de Miki, care a fost de acord să vorbească sub acest pseudonim.

„Poate spune un lucru şi două minute mai târziu spune contrariul. Aşa că e greu să-l crezi”, a explicat tânărul de 31 de ani.

Citește și: De la glume la amenințări. Ironiile lui Trump îi irită pe liderii europeni și tensionează tot mai mult relația dintre SUA și UE

Reacţii politice şi opoziţie majoritară faţă de SUA

Donald Trump a refuzat să precizeze dacă compromisul în discuţie ar oferi Statelor Unite posesia teritoriului autonom danez, aşa cum a cerut în repetate rânduri, afirmând însă că proiectul de acord le-ar oferi americanilor „tot ce îşi doreau”.

Declaraţiile sale au fost criticate dur de deputata groenlandeză Aaja Chenmitz, care a subliniat că „NATO nu are absolut niciun drept să negocieze nimic fără noi, Groenlanda”.

Potrivit celui mai recent sondaj publicat în ianuarie 2025, 85% dintre groenlandezi se opun aderării la Statele Unite, în timp ce doar 6% o susţin.

Citește și: Donald Trump a confundat de patru ori Groenlanda cu Islanda în discursul său de la Davos. „Ne-a costat deja mulţi bani”

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Fata despre care s-a spus că a fost pipăită de Mihai Bendeac: "Am vrut să îi arăt cum îmi bate inima și cum...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jaafar Jackson, nepotul lui MJ, spune că a trebuit să câștige cu adevărat rolul din filmul "Michael": "Am...
Film Now
Brendan Fraser şi Rachel Weisz revin cu "Mumia 4". A fost anunțată dată când filmul intră în cinematografe
Adevarul
„Capcana cu miere”. Scandal sexual și acuzații de spionaj înaintea alegerilor din Ungaria. Contracandidatul...
Newsweek
Care pensionari vor primi 2 creșteri de pensie într-o singură zi? Sumele - între 580 și 1.000 de lei. De când?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Simptomele cancerului de colon care pot apărea la orice vârstă. Ce trebuie să știi despre boala care l-a ucis...
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Orlando Bloom, surprins la brațul unui model elvețian după despărțirea de Katy Perry. Diferența de vârstă...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online