„Mireasa nazistă”, condamnată la închisoare pe viață pentru crime comise în anii 2000

Data publicării:
hqdefault

Principala suspectă dintr-o serie de crime rasiste care au şocat Germania la începutul anilor 2000 a fost condamnată miercuri la închisoare pe viaţă de un tribunal din Munchen, transmit Agerpres, care citează dpa, Reuters şi AFP. 

maxresdefault
Beate Zschaepe. Captură video Youtube



Beate Zschaepe, în vârstă de 43 de ani, este singura supravieţuitoare a celulei neonaziste Rezistenţa naţional-socialistă (NSU), ai cărei membri au ucis de-a lungul a şapte ani opt turci sau persoane de origine turcă, un grec şi o poliţistă germană.

Supranumită „Mireasa nazistă”, potrivit Euronews, Zschaepe a negat că ar fi participat la aceste crime împreună cu camarazii săi Uwe Boehnhardt şi Uwe Mundlos, care s-au sinucis în 2011, la descoperirea întâmplătoare de către poliţie a grupului lor.

Ea a dat asigurări în schimb, prin intermediul avocatului său, că se simte vinovată moral pentru că nu i-a oprit de la comiterea acestor crime.

Pedeapsa pronunţată împotriva sa este cea mai severă posibil conform legislaţiei germane. Mai mult, din cauza „gravităţii deosebite" a faptelor, timp de 15 ani ea nu va putea cere eliberarea condiţionată.

Un alt suspect, Ralf Wohlleben, a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru că a pus la dispoziţie o armă folosită pentru comiterea crimelor.

Un al treilea suspect, identificat ca Holger A, a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru susţinerea unei organizaţii teroriste, iar un al patrulea, identificat ca Andre E - la doi ani şi jumătate pentru aceeaşi acuzaţie.

În fine, al cincilea şi ultimul suspect, Carsten S, minor la producerea crimelor, a primit o pedeapsă de trei ani de detenţie într-un centru pentru tineret, după ce s-a stabilit că a încurajat şi a ajutat la comiterea faptelor.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri