Moldova va introduce sistem digital de detectare a plagiatului lucrărilor de licență și masterat. Softul este din România

Data publicării:
studenti care sustin un examen scris
Imagine cu caracter ilustrativ. Credit foto: Guliver/Getty Images

Toate tezele de licență și de master din Republica Moldova vor fi verificate cu ajutorul unui soft antiplagiat din acest an. Măsura, anunțată de ministrul Educației, vine pe fondul îngrijorărilor tot mai mari legate de fenomenul comercializării tezelor realizate „la comandă”, relatează Moldpres.

Ministerul Educației va implementa un sistem digital de detectare a plagiatului, care va permite verificarea tuturor tezelor de licență și master, a anunțat ministrul Educației, Dan Perciun, în cadrul dezbaterilor publice privind fenomenul fraudei academice organizate la Parlament.

Platforma, achiziționată din România

Potrivit acestuia, platforma a fost achiziționată de la o companie din România și va fi utilizată la nivel național pentru verificarea lucrărilor academice depuse de studenți.

În total, aproximativ 15.000 de teze vor fi analizate anual, costul unei verificări fiind de circa 2 euro per lucrare. „Circa 15.000 de teze vor fi încărcate și verificate în acest sistem”, a declarat Perciun.

Dan Perciun a făcut referire și la amploarea fenomenului de plagiat și copiere în mediul universitar, potrivit studiilor realizate de minister. „Datele pe care le avem arată că fenomenul există și este semnificativ. Vorbim despre situații de copiat la examene, despre lucrări preluate de la alte persoane sau chiar despre teze achiziționate. Aceste lucruri afectează credibilitatea sistemului universitar”, a spus ministrul. La dezbateri au fost prezenți rectorii celor mai mari universități din Republica Moldova.

 

Editor : M.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce studii are Adrian Veștea. Premierul desemnat a urmat cursurile unei universități care a fost desființată
Digi FM
De ce tatăl Simonei Halep nu ar fi de acord cu presupusa relație a fostei campioane. Cele două motive invocate
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta mama Ancăi Țurcașiu. Imaginea rară postată de artistă i-a impresionat pe fani: „Tulburător de...
Film Now
A rupt tăcerea după 50 de ani. Jodie Foster, despre momentul decisiv din viața ei: „Totul s-a schimbat...
Adevarul
Caricaturist rus refugiat în Polonia, împușcat mortal în plină zi. Artistul care îl ironiza pe Putin...
Newsweek
Avalanșă de cereri la Casa de Pensii pentru recuperea CASS la pensie. De ce fac pensionarii acest lucru?
Digi FM
La aproape 60 de ani, mama Antoniei a obținut diploma de licență. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Cine este noul Hercule Poirot. Actorul care îl înlocuiește pe legendarul David Suchet devine cel mai tânăr...
UTV
Antonia este mândră de mama ei. Denise Iacobescu a absolvit Facultatea de Psihologie la aproape 60 de ani