Criză în R. Moldova. Fostul premier Zinaida Greceanîi, aleasă președinte al Parlamentului; Maia Sandu a devenit premier

zinaida greceanii fb
Zinainda Greceanîi Foto: Facebook

Este scandal politic la Chișinău. Parlamentarii socialişti şi cei din blocul pro-european ACUM au organizat o şedinţă extraordinară a Parlamentului. Maia Sandu, liderul alianţei proeuropene ACUM, a fost numită premier, iar guvernul său a depus jurământul. Zinaida Greceanîi, preşedinta socialiştilor moldoveni (fost premier în timpul președintelui comunist Voronin - n.r.), este noul preşedinte al Parlamentului. Doar că, potrivit Curţii Constituţionale de la Chişinău, şedinţa de sâmbătă a Parlamentului a fost neconstituţională. Şi asta pentru că vineri ar fi expirat termenul până la care trebuia să fie numită conducerea Legislativului şi demarată procedura de formare a Guvernului. Preşedintele Partidului Democrat, aflat la putere, oligarhul Vladimir Plahotniuc, acuză o lovitură de stat. Iar una dintre televiziunile conduse de el îl acuză de trădare pe preşedintele Igor Dodon, care ar negocia direct cu Rusia federalizarea ţării. O filmare care ar fi fost făcută vineri îl arată pe preşedintele Dodon care îi promite lui Plahotniuc că îl scapă de dosarele din Rusia, dacă colaborează pentru federalizare.

ACTUALIZARE. Situația se tensionează la Chișinău. Mai multe persoane instalează corturi în fața unor instituții guvernamentale, iar unii oameni spun că primarii din localitățile lor îi obligă să vină duminică la un protest.

ACTUALIZARE. Parlamentul de la Chişinău i-a revocat din funcţie pe directorul Centrului Naţional Anticorupţie, Bogdan Zumbreanu, şi pe directorul Serviciului de Informaţie şi Securitate, Vasile Botnari. Ședința Parlamentului se reia duminică dimineață, de la ora 9:00.

ACTUALIZARE.  Parlamentul de la Chişinău a acordat votul de încredere Guvernului Maiei Sandu. Noul cabinet de miniştri a fost aprobat unanim, de cei 61 de deputaţi prezenți.

Structura noului Guvern, potrivit Ziarul de gardă, este:

Maia Sandu – prim-ministru
Andrei Năstase – viceprim-ministru, Ministerul Afacerilor Interne
Vasile Şova – viceprim-ministru pentru Reintegrare
Natalia Gavriliţă – ministrul Finanţelor
Georgeta Mincu – ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Regionale
Nicu Popescu –ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene
Pavel Voicu – ministrul Apărării
Vadim Brânzan – ministrul Economiei şi Infrastructurii
Stanislav Pavlovschi – ministrul Justiţiei
Liliana Nicolaescu-Onofrei – mininstrul Educaţiei, Culturii şi Cercetării
Ala Nemerenco – ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale

Învestirea în funcţie a noului Guvern urmează să aibă loc tot sâmbătă.

Citiți și:  Ce se întâmplă în Republica Moldova? Dan Dungaciu: Pentru a înțelege, trebuie să ne raportăm la data de 3 iunie 2019

ACTUALIZARE. Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat, sâmbătă, decretul prin care o desemnează pe Maia Sandu pentru funcţia de prim-ministru. Parlamentul din Republica Moldova a început sâmbătă la ora 13:00 o şedinţă extraordinară, ignorând decizia Curţii Constituţionale de a fi dizolvat. Tot în şedinţa de sâmbătă ar urma să fie votat şi noul guvern.

 Curtea Constituţională a cerut dizolvarea Parlamentului pentru că vineri, 7 iunie, a expirat termenul pentru crearea unei majorităţi pentru a forma guvernul după alegerile din 24 februarie 2019.

ACTUALIZARE. Curtea Constituțională a Republicii Moldova a declarat neconstituțională numirea Zinaidei Greceanîi în fruntea Parlamentului de la Chișinău.

La scurt timp, PDM (partidul oligarhului Vlad Plahotniuc) a anunţat că „va ataca pe toate căile legale deciziile luate astăzi în cadrul Parlamentului, pe motiv că acestea au un caracter ilegal şi contravin Constituţiei”. Anunţul a fost făcut de către vicepreşedintele PDM Andrian Candu, în cadrul unui briefing de presă. 
Imediat, Curtea Constituţională s-a întrunit şi a decis că hotărârile Parlamentului sunt neconstituţionale.
 
ACTUALIZARE. Parlamentul Republicii Moldova a desemnat-o sâmbătă ca preşedintă a legislativului pe socialista Zinaida Greceanîi, transmite Radio Chişinău, preluat de Agerpres. Deputaţii au votat, deși Curtea Constituţională decisese că actualul parlament nu mai are dreptul să legifereze sau să îşi constituie organe de conducere.

Zinaida Greceanîi a fost singura candidată şi a beneficiat de 56 de voturi din partea Partidului Socialist din Republica Moldova (PSRM) şi a blocului ACUM.

Parlamentul s-a reunit încălcând o decizie a Curții Constituționale

PSRM şi ACUM au convocat şedinţa Parlamentului deşi o hotărâre a Curţii Constituţionale arăta că „în cazul apariţiei circumstanţelor de dizolvare obligatorie a Parlamentului, ca urmare a blocajului legislativ şi/sau a imposibilităţii de formare a Guvernului timp de 3 luni (90 de zile), Parlamentul nu este în drept să desfăşoare activitate legislativă şi să-şi îndeplinească atribuţiile prevăzute de art. 66 din Constituţie, precum şi să constituie organe de conducere ale Parlamentului” şi că „preşedintele ţării este obligat, neîntârziat, să sesizeze Curtea Constituţională pentru constatarea circumstanţelor de dizolvare, cu emiterea ulterioară a decretului de dizolvare a Parlamentului şi stabilirea datei alegerilor parlamentare anticipate”.

Curtea a avertizat că „orice acţiune şi/sau act legislativ care are drept scop desfăşurarea activităţii Parlamentului după apariţia circumstanţelor de dizolvare obligatorie constituie o încălcare gravă a prevederilor constituţionale şi sunt nule ab initio”.

Pe ordinea de zi a Parlamentului, care şi-a continuat şedinţa după votul pentru Greceanîi, mai este prevăzută şi aprobarea unui nou Guvern şi a unui pachet de legi.


Parlamentarii din Republica Moldova s-au reunit într-o ședință extraordinară, convocată de Blocul ACUM și fracțiunea PSRM. Aceasta, în condițiile în care deputaţii Blocului ACUM şi cei din Partidul Socialiştilor vor semna un acord potrivit căruia Maia Sandu urmează să fie numită premier, iar Zinaida Greceanîi, fost premier pe vremea președintelui Vladimir Voronin, va deveni speaker al Parlamentului. 

Deputatul blocului ACUM, Radu Marian, a confirmat pentru Ziarul de Gardă lista miniștrilor care ar urma să facă parte din Guvernul condus de Maia Sandu. Pe aceasta figurează și Andrei Năstase, co-președinte al Blocului ACUM, pentru funcția de ministru de Interne și vicepremier. 

maia sandu FB
Maia Sandu

Aceasta, după ce Blocul ACUM condus de Maia Sandu (PAS) şi Andrei Năstase (PPDA) au decis să formeze o alianță împreună cu Partidul Socialiştilor (PSRM).

Deputatul socialist Ion Ceban a anunțat că cei 35 de deputați ai fracțiunii PSRM semnează „înțelegerea politică temporară cu blocul ACUM privind dezoligarhizarea și readucerea Republicii Moldova în albia Constituționalității”, potrivit Mediafax.

Potrivit unui mesaj pe Facebook, PAS şi-a asumat o „decizie dificilă pentru a debloca situaţia politică actuală şi a oferi Republicii Moldova un guvern legitim şi democratic”.

Totodată, Consiliul PAS a decis „asumarea unui guvern ACUM (blocul politic pe care PAS îl formează cu formațiunea lui Andrei Năstase - n.r.) şi votarea întregului pachet de dezoligarhizare, de scoatere a instituţiilor din captivitate, în urma votării unui preşedinte propus de PSRM. Decizia nu se bazează pe încredere şi parteneriat cu socialiştii, ci este singura în stare să oprească dictatorul să pună stăpânire pe ţară pentru următorii 10 ani cel puţin”, se mai arată în mesaj.

Platforma DA a anunțat, joi, că susține decizia PAS, dar cu condiția ca PSRM să semneze și să prezinte public o serie de angajamente, printre care votarea Maiei Sandu în funcția de premier, relatează unimedia.info. ACUM a făcut o nouă invitație PSRM-ului pentru a se așeza la masa de discuții. Socialiștii au răspuns că așteaptă o poziție comună din partea Partidului Acțiune și Solidaritate și a Platformei DA și doar atunci vor da curs inivtației Blocului ACUM la o nouă rundă de discuții.

Documentul  care va fi semnat astăzi, la ședința extraordinară a Parlamentului, prevede, printre altele, numirea Maiei Sandu în funcția de prim-ministru. De asemenea, potrivit acordului, Zinaida Greceanîi urmează să fie aleasă președinte al Parlamentului.

La ședința extraordinară a Parlamentului participă și președintele Igor Dodon și ambasadorii Rusiei și Statelor Unite în Republica Moldova, potrivit presei de la Chișinău.

Președintele Partidului Democrat, Andrian Candu, a anunțat că membrii formațiunii sale nu au fost invitați la ședință.

Ședința are loc după ce Curtea Constituţională a cerut dizolvarea Parlamentului pentru că vineri, 7 iunie, a expirat termenul pentru crearea unei majorităţi care să formeze guvernul după alegerile din 24 februarie 2019.

Potrivit curții, termenul de 90 de zile de la data validării alegerilor – 9 martie 2019 - a expirat la 7 iunie 2019, ora 00:00, potrivit News.ro.

 

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale