Alegeri Republica Moldova. Pliante electorale în sprijinul lui Igor Dodon, tipărite la o editură de stat

Data actualizării: Data publicării:
Pliante pro-Dodon tipărite la editura de stat
Pliante pro-Dodon tipărite la editura de stat Universul Foto: Facebook Dorin Chirtoaca

Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău a fost sesizată miercuri în legătură cu tipărirea la o editură de stat a unui lot important de pliante electorale în sprijinul candidatului Igor Dodon, preşedintele în exerciţiu, care se va confrunta duminică cu rivala sa, Maia Sandu, lidera Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), în turul al doilea alegerilor prezidenţiale din Republica Moldova, relatează Agerpres.

Sesizarea a fost depusă de vicepreşedinta PAS, Olesea Stamate, care a cerut sancţionarea imediată a lui Igor Dodon, acuzându-l de utilizarea resurselor administrative şi nedeclararea cheltuielilor pentru tipărirea acestor materiale promoţionale.

„Este clar că la mijloc sunt mult mai multe abuzuri. Utilizarea resurselor administrative, posibil depăşirea atribuţiilor de serviciu (...). Aşteptăm o investigare promptă şi sancţionarea conform legii”, a spus vicepreşedinta PAS.

Zeci de mii de pliante electorale în care este promovată candidatura lui Igor Dodon au fost depistate de mai mulţi reprezentanţi ai PAS la editura de stat „Universul”. Potrivit deputatului PAS Igor Grosu, pe ele ar scrie că ar fi fost tipărite în data de 9 noiembrie la SRL „Edit tipar Grup”, ceea ce nu ar corespunde realităţii. Deputaţii PAS au chemat la faţa locului un grup operativ de la Procuratura Anticorupţie.

propaganda anti-Maia Sandu
Pliant electoral anti-Maia Sandu primit de locuitorii Chișinăului în cutiile poștale sau agățate de uși Foto: Digi24

Sfârșit de campanie electorală cu mitinguri în pandemie

Staff-ul electoral al lui Igor Dodon şi-a intensificat acţiunile pe ultima sută de metri a campaniei electorale, încercând să-şi mobilizeze susţinătorii. Astfel, Partidul Socialiştilor - care susţine candidatura preşedintelui în exerciţiu în alegeri - va organiza vineri mai multe mitinguri la Chişinău, relatează portalul NewsMaker, citat de Europa Liberă. Organizatorii estimează participarea a 20.000 de persoane, într-o perioadă de restricţii impuse pentru a limita răspândirea COVID-19.

În prezent, din totalul de peste 83.500 de cazuri confirmate de COVID-19 în Republica Moldova, peste o treime sunt înregistrate la Chişinău (aproape 36.000), Capitala fiind considerată de departe zona cea mai afectată de pandemie. Chişinăul rămâne în „cod roşu de alertă”, fiind interzise - în spaţii închise - reuniuni cu mai mult de 50 de persoane, iar toate activităţile sportive - indiferent unde au loc - se desfăşoară fără spectatori, notează Europa Liberă.

Vineri, în ultima zi de campanie electorală, PAS şi Partidul Nostru al lui Renato Usatîi organizează o serie de întâlniri cu alegătorii, dar toate prevăd o participare de sub 50 de persoane. Igor Dodon, în calitate de candidat independent, are şi el anunţate întâlniri cu alegătorii, dar tot cu o participare sub 50 de persoane, potrivit postului de radio citat.

Remaniere guvernamentală cu o săptămână înainte de alegeri

Cea de-a doua şi ultima săptămână a campaniei electorale înainte de al doilea tur de scrutin are loc pe fondul unei remanieri guvernamentale la Chişinău, după ce Partidul Democrat, partener de coaliţie al socialiştilor, a renunţat să-l sprijine pe Dodon pentru confruntarea din 15 noiembrie.

„Vom menţine neutralitatea în alegerile prezidenţiale. Îndemnăm pe fiecare să voteze conform valorilor pe care le împărtăşeşte”, a declarat sâmbătă liderul Partidului Democrat, Pavel Filip, la finalul unei şedinţe cu membrii partidului.

În consecinţă, luni dimineaţa, miniştrii democraţi au fost revocaţi din funcţie, iar în posturile eliberate au venit persoane apropiate lui Igor Dodon. Astfel, la Ministerul de Externe a revenit consilierul acestuia pe politică externă Aureliu Ciocoi.

În opinia unor analişti de la Chişinău, nefiind convins că va avea sorţi de izbândă în al doilea tur al scrutinului prezidenţial, Igor Dodon încearcă să-şi întărească controlul asupra puterii.

Socialiștii au controlul în parlament

În Parlament, câţiva deputaţi s-au desprins de „Pro-Moldova” lui Andrian Candu şi au creat platforma parlamentară „Pentru Moldova” la care au aderat şi deputaţii partidului „Şor”. Împreună cu aceştia şi cei trei independenţi, socialiştii deţin în prezent 54 de mandate din totalul de 101, adică au majoritate fără democraţi, potrivit Deutsche Welle.

Conform DW, Igor Dodon nu mai pledează în prezent atât de insistent pentru alegeri parlamentare anticipate ca înainte, iar premierul Ion Chicu a spus că guvernul actual nu va demisiona după alegerile prezidenţiale, aşa cum afirmase anterior.

Maia Sandu a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale cu 36,16% din voturi, devansându-l pe contracandidatul său Igor Dodon, care a acumulat 32,61% din sufragii.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri