Analist: Propaganda rusă ia amploare în Republica Moldova. Nemulţumirile populaţiei ar putea fi exploatate în scopuri diversioniste

Data publicării:
Clădirea Parlamentului din Chișinău.
Clădirea Parlamentului din Chișinău. Foto: Profimedia

Tărăgănarea procesului fostului preşedinte prorus Igor Dodon nu face decât să-l avantajeze, consideră o serie de experţi şi reprezentanţi ai societăţii civile de la Chişinău, care atrag atenţia că deşi acuzaţiile care i se aduc fostului şef al statului sunt extrem de grave, el se bucură în continuare de privilegii, ca de exemplu posibilitatea de a acorda presei ruse interviuri în timp ce se află în arest la domiciliu, relatează miercuri IPN, citată de Agerpres.

În acelaşi timp, analiştii politici de la Chişinău afirmă că propaganda rusă ia amploare în Republica Moldova, fenomen care s-ar putea intensifica odată cu evoluţia situaţiei militare din Ucraina.

Fostul ambasador al Republicii Moldova în SUA, Igor Munteanu, afirmă că acţiunile timide ale oamenilor legii faţă de fostul preşedinte Igor Dodon sunt de neconceput, după ce acestuia i-au fost aduse acuzaţii extrem de grave: trădare de patrie, finanţarea ilegală a partidului său de către o grupare criminală, corupere pasivă şi îmbogăţire ilicită.

Igor Dodon este un politician declarat pro-Kremlin, niciodată nu a ascuns acest lucru, este un adversar convins al Occidentului, al României şi intereselor naţionale. Ceea ce a spus Dodon în ultimul interviu este impregnat de aceeaşi retorică a grupurilor proruse. Sunt grupuri care au primit, probabil, bani din partea Federaţiei Ruse, iar la baza acestei relaţii bune cu Rusia stau finanţări ilicite din off-shore-uri”, a comentat Munteanu, în prezent expert IDIS Viitorul, într-o emisiune televizată.

Acuzaţiile care i se aduc lui Igor Dodon sunt foarte grave, cele patru capete de acuzare fac parte dintre cele mai grave infracţiuni din Codul Penal pentru care toţi cetăţenii ar trebui să răspundă egal în faţa legii. De aceea nu înţeleg de ce există atât de multă neglijenţă în aplicarea restricţiilor pentru Igor Dodon şi de ce lucrurile trenează”, se întreabă el.

În acelaşi timp, analistul politic Nicolae Negru afirmă că deşi a intrat în vigoare legea privind securizarea spaţiului informaţional care prevede interzicerea ştirilor şi emisiunilor de dezbateri din Rusia, propaganda rusă este puternic resimţită totuşi în Republica Moldova.

Propaganda rusă are diferite căi de a pătrunde în Republica Moldova. Partidul Socialist şi Igor Dodon dispun, în continuare, de un imperiu mediatic, Ilan Şor - la fel. Am impresia că holdingurile lor mediatice sunt mai mari decât presa independentă. Pericolul pentru Republica Moldova este dublu acum, avem un război în Ucraina de soarta căruia depindem şi noi. Din cauza războiului avem o inflaţie majoră şi o nemulţumire justificată a populaţiei”, afirmă Nicolae Negru, editorialist la Ziarul Naţional din Chişinău.

Această nemulţmire ar putea fi exploatată împotriva Republicii Moldova, în scopuri diversioniste. Dacă Serviciul de Informaţii şi de Securitate (SIS) şi alte structuri ale statului nu-şi fac datoria, pericolele cresc exponenţial”, avertizează expertul citat de IPN.

Judecătoria sectorului Ciocana din Chişinău urma să decidă marţi dacă va fi sau nu prelungit mandatul de arest la domiciliu pe numele lui Igor Dodon, însă şedinţa a fost amânată pentru miercuri. Tot marţi, procurorii au cerut instanţei să-i interzică fostului preşedinte Dodon să mai ofere interviuri şi să posteze mesaje pe reţelele sociale despre dosarul în care este vizat, notează portalul IPN.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rușii își fac bagajele: Imagini din satelit dezvăluie cum își retrag echipamentele militare și le încarcă...
Digi FM
Un puști de la grădi, vedetă pe TikTok, după „gafa” pe care a făcut-o la serbare. Utilizatorii de internet...
Pro FM
Ariana Grande, copleșită de criticile legate de aspectul ei în schimbare: "De la 17 ani mă simt ca un...
Film Now
Cum arată azi Michaela Quinn și Sully din serialul vedetă al anilor 90, "Dr. Quinn". Filmările începeau acum...
Adevarul
Ce sfaturi a primit o tânără revoltată de salariul de 3.500 de lei: „Voi cum rezistați cu acești bani? Sunt...
Newsweek
Cum a pierdut un pensionar sute de lei la pensie la Mica Recalculare? Ce greșeală a făcut? DOCUMENT
Digi FM
Câți bani ar putea câștiga România în fiecare an, datorită aderării la Schengen. Adrian Negrescu: „E nevoie...
Digi World
Când e solstițiul de iarnă în 2024 și de ce este cea mai lungă noapte din an
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Jennifer Aniston și Sandra Bullock, împreună la un medic estetician cunoscut pentru liftinguri faciale și...
UTV
Jennifer Lopez, in mijlocul unui scandal dupa aparitia unor imagini controversate cu P. Diddy din noaptea...