Blocul prooccidental condus de Maia Sandu și Andrei Năstase a decis să colaboreze cu socialiștii lui Igor Dodon

maia sandu andrei nastase
Maia Sandu și Andrei Năstase, liderii blocului proocidental ACUM

Blocul ACUM condus de Maia Sandu (PAS) şi Andrei Năstase (PPDA) ar putea intra la guvernare împreună cu Partidul Socialiştilor (PSRM), „pentru a elibera Republica Moldova de Vladimir Plahotniuc (liderul Partidului Democrat din Republica Moldova n.r.) - şi de controlul său oligarhic”, după cum susține liderul Partidului Popular European (PPE), familia politică europeană din care fac parte cele două formațiuni prooccidentale de la Chișinău, care a salutat această decizie.

Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), condus de Maia Sandu, a decis în miercuri seara să accepte condiţia Partidului Socialiştilor (PSRM), partidul prorus din care provine președintele țării, Igor Dodon, de a vota un preşedinte al Parlamentului propus de PSRM, pentru a putea debloca activitatea legislativului, informează Radio Chişinău, citat de Agerpres.

Decizia a fost luată la Consiliul Politic Naţional al PAS, cu 46 de voturi „pentru” şi unul „împotrivă” din totalul celor 47 de membri prezenţi.

Potrivit unui mesaj pe Facebook, PAS şi-a asumat o decizie dificilă pentru a debloca situaţia politică actuală şi a oferi Republicii Moldova un guvern legitim şi democratic.

Totodată, Consiliul a decis „asumarea unui guvern ACUM (blocul politic pe care PAS îl formează cu formațiunea lui Andrei Năstase - n.r.) şi votarea întregului pachet de dezoligarhizare, de scoatere a instituţiilor din captivitate, în urma votării unui preşedinte propus de PSRM. Decizia nu se bazează pe încredere şi parteneriat cu socialiştii, ci este singura în stare să oprească dictatorul să pună stăpânire pe ţară pentru următorii 10 ani cel puţin”, se mai arată în mesaj.

În acelaşi timp, PAS îşi exprimă speranţa că aceasta decizie va fi împărtăşită de partenerul sau din blocul ACUM, Platforma Demnitate şi Adevăr (Platforma DA).

Platforma DA a anunțat, joi, că susține decizia PAS, dar cu condiția ca PSRM să semneze și să prezinte public o serie de angajamente, printre care votarea Maiei Sandu în funcția de premier, relatează unimedia.info.  ACUM a făcut o nouă invitație PSRM-ului pentru a se așeza la masa de discuții. Socialiștii au răspuns că așteaptă o poziție comună din partea Partidului Acțiune și Solidaritate și a Platformei DA și doar atunci vor da curs inivtației Blocului ACUM la o nouă rundă de discuții.

De ce e blocaj în Parlamentul de la Chișinău. Cum arată configurația politică

În urma alegerilor parlamentare din 24 februarie, în noul parlament de la Chişinău au intrat Partidul Socialist (35 de mandate), PDM - partidul condus de oligarhul Vladimir Plahotniuc (30 mandate), blocul ACUM (26 de mandate), Partidul ŞOR (7 mandate), precum şi trei deputaţi independenţi.

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avertizat din nou, în 22 mai, partidele care au intrat în noul parlament rezultat în urma alegerilor din 24 februarie că au cel mult două săptămâni la dispoziţie pentru a debloca activitatea legislativului şi a crea o coaliţie majoritară, în caz contrar el va dizolva forul legislativ şi va convoca alegeri anticipate.

Aflat, luni, într-o vizită în Republica Moldova, comisarul european pentru politică de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, a declarat că Uniunea Europeană (UE) este interesată ca la Chişinău să existe un guvern stabil şi o majoritate solidă în Parlament, ca politicienii să poată conlucra pentru a îmbunătăţi standardele de viaţă pentru cetăţeni. Potrivit oficialului european, în cazul unor alegeri anticipate există riscul ca Fondul Monetar Internaţional (FMI) să suspende susţinerea financiară pentru Republica Moldova, iar acest lucru s-ar putea reflecta şi asupra asistenţei pe care o oferă UE Republicii Moldova.

Reacția PPE, familia politică din care fac parte partidele din blocul ACUM

Liderul Partidului Popular European (PPE), Joseph Daul, a salutat joi decizia blocului ACUM condus de Maia Sandu (PAS) şi Andrei Năstase (PPDA) de a intra la guvernare împreună cu Partidul Socialiştilor (PSRM), „pentru a elibera Republica Moldova de Plahotniuc (Vladimir Plahotniuc, liderul Partidului Democrat din Republica Moldova n.r.) şi controlul său oligarhic”, informează un comunicat al PPE.

„Sunt conştient că a fost una dintre cele mai dificile decizii ale carierelor lor politice şi în istoria partidelor lor. Riscurile şi divergenţele politice dintre ACUM şi PSRM sunt într-adevăr enorme, dar riscurile de a-i permite lui Plahotniuc să controleze şi să distrugă pe mai departe Moldova sunt chiar mai mari”, a adăugat Daul, citat în comunicat.

În politică, uneori trebuie să alegem răul mai mic. De aceea sunt impresionat de curajul Maiei Sandu şi al lui Andrei Năstase de a-şi asuma marile riscuri ale acestei colaborări pentru a-şi salva poporul şi ţara. Această decizie arată maturitate politică, patriotism şi curajul de a pune interesele tuturor moldovenilor înaintea celor de partid”, a mai precizat liderul PPE.

Daul a precizat că se aşteaptă ca PSRM să-şi onoreze angajamentul care va fi luat în faţa tuturor cetăţenilor R. Moldova votând în favoarea pachetului legislativ antioligarhic şi alegând un guvern condus de ACUM. „Dacă îşi va încălca cuvântul, PSRM va fi singurul responsabil pentru păstrarea la putere a regimului Plahotniuc, erodarea instituţiilor democratice şi semnarea certificatului de deces al Moldovei”, a avertizat Joseph Daul.

PPE este foarte conştient de enorma presiune pe care Vladimir Plahotniuc o exercită asupra tuturor părţilor pentru a face ca această colaborare să eşueze şi subliniază că „orice provocări şi proteste organizate vor fi condamnate cu fermitate”.

„Am spus mereu că democraţia găseşte o cale de a triumfa şi regimurile autocrate sfârşesc prin a se prăbuşi. Sunt foarte mândru că datorită partidelor PPE din Republica Moldova putem vedea o rază de speranţă pentru a restaura democraţia pentru moldoveni”, a mai afirmat Daul în comunicat.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale