Cine este judecătoarea care a anulat alegerile de la Chișinău

Data actualizării: Data publicării:
judecatoare chisinau

Judecătoarea care a decis că mandatul lui Andrei Năstase nu este valid are doar doi ani de experiență. Mai mult, o parte din această perioadă, magistratul a petrecut-o în concediu de maternitate, scrie agora.md.

judecatoare chisinau
Rodica Berdilo / Sursa: agora.md

Rodica Berdilo a fost numită în funcție pe dat 23 mai 2016. Câteva zile mai târziu, pe 7 iunie 2016 aceasta este suspendată  din funcţia deţinută, pe perioada aflării în concediu parţial plătit pentru îngrijirea copilului pînă la atingerea vârstei de 3 ani.

În luna octombrie 2017, Berdilo a revenit la serviciu și de atunci activează în cadrul Judecătoriei Centru.

În luna iunie a anului trecut, Rodica Berdilo a fost vizată de o anchetă a Centrului de Investigații Jurnalistice. Ea a instrumentat cazul a doi foști procurori care s-au judecat cu statul pentru pensii mai mari.

Din 1999, magistrata deține în proprietate un apartament de 67,4 metri pătrați care ar avea o valoare de 251.577 de lei moldovenești. În 2017, în baza unui contract de investiții în construcție, familia a intrat în posesia unui apartament de 71 metri pătrați, care costă 395.545 de lei, și a unui garaj cu o valoare de 5.500 de euro.

"Vom contesta această hotărâre la Curtea de Apel. Avem la dispoziţie o zi pentru a contesta decizia. O să facem acest lucru cât mai repede, dar vom aştepta decizia de la Curtea de Apel. Am un îndemn către toţi să fim pregătiţi pentru proteste masive. Este o decizie arbitrară pentru care această judecătoare trebuie să facă puşcărie”, a declarat Andrei Năstase, după decizia Judecătoriei Chişinău, care a invalidat alegerile locale parţiale din 3 iunie.

În turul al doilea al alegerilor locale organizate la Chişinău, Andrei Năstase, candidatul Partidului "Platforma Demnitate şi Adevăr", a obţinut 52,08% din voturi, faţă de 47,43% din voturi cumulate de candidatul socialiştilor, Ion Ceban.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri