Premierul Republicii Moldova Vasile Tofan i-a propus pe Eugeniu Osmochescu pentru funcția de ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare și pe Claudiu Nasui, fost ministru al Economiei în România, pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării. Anunțul a fost făcut marți, 25 august. Năsui a primit deja cetățenia moldovenească, după un decret semnat de către Maia Sandu.
Pentru funcția de ministru al Dezvoltării Economice și Digitalizării a fost propus un fost ministru al Economiei în România, Claudiu Nasui. Claudiu vine cu o combinație rară de pregătire economică solidă, experiență în sectorul privat, experiență politică și implicare directă în realizarea reformelor guvernamentale, transmite zdg.md.
Conform lui Vasile Tofan, Claudiu Nasui a studiat economia la Universitatea Paris-Dauphine și finanțele la Universitatea Bocconi, a lucrat în sectorul financiar, inclusiv la PwC și BCR, și deține certificarea internațională CFA. După anii de studii și experiența acumulată în afara țării, a ales să revină în România și să se implice în viața publică.
A intrat în Parlamentul României pentru prima dată în 2016, iar în perioada 2020 – 2021 a fost ministru al Economiei în Guvernul României. De-a lungul acestei perioade, și-a construit un profil foarte clar: mai puțină birocrație, mai multă transparență în modul în care statul cheltuiește banii, mai multă disciplină în sectorul public și mai mult spațiu pentru antreprenori.
Este fondatorul platformei Open Budget, creată pentru a transparentiza modul în care sunt cheltuiți banii publici. A susținut constant reforme curajoase, inclusiv atunci când acestea presupun punerea sub semnul întrebării a unor structuri, cheltuieli sau privilegii perpetuate ani la rând.
Năsui anunță că a acceptat nominalizarea
Oficialul a scris pe rețelele sociale: „Am acceptat să preiau portofoliul de ministru al Economiei în Guvernul Republicii Moldova.
Istoria ne-a arătat în repetate rânduri că, acolo unde au predominat respectul pentru proprietatea privată și ideile libertății economice, oamenii au prosperat. Am intrat în politică acum aproape 10 ani pentru a promova aceste principii ale liberalismului, care au scos din sărăcie mai mulți oameni decât orice alte politici din lume.
Am rezonat puternic cu viziunea domnului Vasile Tofan, noul premier al Republicii Moldova, pentru această țară: ca Republica Moldova să devină cea mai primitoare țară pentru antreprenori. El înțelege că statul nu rezolvă problemele economice, în cel mai bun caz, doar le administrează, iar de cele mai multe ori, le agravează atunci când intervine în economie. Bogăția și prosperitatea, înainte de a putea fi redistribuite de stat, trebuie mai întâi produse, iar premisele necesare pentru aceasta sunt tocmai valorile pieței libere, care au funcționat oriunde au fost aplicate.
În politică, este ușor să te faci plăcut, cel puțin atât timp cât te afli la putere și poți alege calea facilă a populismului plătit din banii contribuabililor. Este mult mai greu să spui că lucrurile nu pot continua astfel la nesfârșit, pentru că, în caz contrar, nota de plată va condamna țara la stagnare. Premierul Tofan ar fi putut să-și continue liniștit cariera de succes, dar a ales să-și asume sarcina dificilă de a realiza reformele de care Republica Moldova are nevoie pentru a prospera și pentru a înfrunta cu succes un moment de răscruce pentru viitorul țării: aderarea la Uniunea Europeană.
Am ales să răspund invitației domnului Tofan de a mă alătura Guvernului Republicii Moldova, chiar dacă acest pas presupune să renunț la mandatul de deputat în Parlamentul României și să-mi dedic experiența unui nou efort reformator, menit să ducă la capăt procesul de liberalizare și privatizare început după căderea comunismului. Premierul Tofan are misiunea grea, dar onorantă, de a-și conduce țara în direcția potrivită: cea a libertății și a apropierii de România și de Europa.
Sunt fericit să-mi asum aceeași misiune, cu optimism, entuziasm și cu încrederea că o economie moldovenească mai prosperă înseamnă și o economie românească mai prosperă, în parcursul nostru comun european”.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Amintim, Anca Dragu, fostă președinte a Senatului, fost votată în 2023 de Parlamentul de la Chișinău guvernatoare a Băncii Naționale din Moldova. Anca Dragu a fost ministru al Finanțelor și președinte al Senatului României. De asemenea, a lucrat mai mult de 15 ani în cadrul Băncii Naţionale a României şi Fondului Monetar Internaţional.
Editor : A.R.