Cum demontează NATO teza lui Dodon despre Oficiul de la Chişinău

Data actualizării: Data publicării:
igor dodon si vladimir putin_presedinte.md
Foto: presedinte.md

Purtătoarea de cuvânt a NATO, Oana Lungescu, a declarat miercuri dimineaţă că biroul de legătură al aliaţei din Chişinău nu va fi o baza militară şi nici nu va avea un profil militar, fiind vorba despre o reprezentanţă diplomatică şi civilă în Republica Moldova, potrivit Unimedia şi News.ro.

nato soldati americani elicopter - flickr nato
flickr nato

”Oficiul de legătură NATO din Chişinău este o reprezentanţă diplomatică civilă. Nu este o bază militară sau de profil militar. Este un birou pur civil, diplomatic. De asemenea, nu este ceva impus R. Moldova, dar este rezultatul unei cereri formulate de Guvern. Personalul este pur civil. În afară de şefa biroului, care este de origine lituaniană, toţi angajaţii vor fi din Republica Moldova”, a declarat Oana Lungescu.

De asemenea, purtătoarea de cuvânt a aliaţei militare a precizat că acest birou va fi deschis până la jumătatea anului 2017.

”Birourile reprezintă nişte punţi de legătură între cele 28 de ţări membre NATO şi ţările partenere. Avem peste 40 de ţări partenere în toată lumea, iar unele dintre ele sunt ţări neutre. Beneficiarii sunt în primul rând cetăţenii R. Moldova, prin proiectele pe care le desfăşoară NATO. Există o serie de programe, de expertiză, de asistenţă care răspund direct cerinţelor R. Moldova”, a completat Lungescu.

Preşedintele Igor Dodon a susţinut în urmă cu două săptămâni că deschiderea biroului de legătură NATO la Chişinău ar fi o provocare din partea partenerilor ţării sale şi nu un ajutor în soluţionarea conflictului din Transnistria. De asemenea, liderul moldovean a ameninţat că va închide acest oficiu de la Chişinău.

“Sugerez tuturor să aştepte. O să-l deschideţi anul acesta, la anul o să-l închidem. După următoarele alegeri parlamentare, dacă o să vă grăbiţi cu deschiderea, o să ajungem la situaţia că vom închide oficiul”, a spus Dodon.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri