Exclusiv Reacția Chișinăului după ce Moscova a amenințat Rep. Moldova din cauza separatiștilor din Transnistria

Alexandru Rotaru Data actualizării: Data publicării:
cladirea parlamentului din republica moldova
Clădirea Parlamentului din Republica Moldova. Foto: Profimedia

Guvernul Republicii Moldova, prin Biroul Politici de Reintegrare, a venit cu o reacție oficială exclusiv pentru digi24.ro, după ce viceministrul rus de Externe a amenințat cu faptul că „Rusia va folosi toate mijloacele” și va considera un act de război împotriva Federației Ruse dacă Chișinăul ar încerca să forțeze reunirea cu malul stâng al Nistrului. 

Biroul Politici de Reintegrare a transmis pentru Digi24.ro că autoritățile de la Chișinău fac eforturi continue pentru a asigura drepturile cetățenilor din Republica Moldova, încălcate frecvent de către așa-numitele autorități de la Tiraspol.

Oficialii de peste Prut au transmis, de asemenea, că Rusia trebuie să-și retragă armata care staționează ilegal în așa-numita Transnistrie încă din 1992, când Rusia a atacat Republica Moldova.

„Autoritățile Republicii Moldova mereu reiterează și reconfirmă atașamentul ferm pentru o reglementare pașnică și atotcuprinzătoare a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a țării.

În același timp, demilitarizarea și democratizarea regiunii transnistrene reprezintă elemente esențiale pentru atingerea unor progrese esențiale în procesul de reglementare.

Federația Rusă urmează să-și onoreze angajamentele internațional asumate la Summitul OSCE de la Istanbul din 1999 privind retragerea completă a trupelor sale militare cu ședere ilegală pe teritoriul Republicii Moldova, precum și de evacuare și distrugere a stocurilor de muniții de la depozitul de la Cobasna.

În regiunea transnistreană a Republicii Moldova este foarte precară situația drepturilor omului în lumina abuzurilor și a acțiunilor unilaterale din partea factorilor de la Tiraspol, fiind încălcat elementar dreptul la educație și la comunicare publică în limba română, în contextul în care 360 mii de locuitori din regiune posedă cetățenia Republicii Moldova”, au transmis oficialii de la Chișinău.

Amintim, viceministrul rus de Externe, Mihail Galuzin, acuză autoritățile Republicii Moldova că își intensifică politica îndreptată împotriva Rusiei și că urmează „directivele Bruxelles-ului”. Oficialul rus susține că restricțiile impuse diplomaților ruși, dar și măsurile adoptate față de presa și instituțiile ruse din Republica Moldova reprezintă acțiuni ostile care vor primi un răspuns din partea Moscovei.

Acesta a declarat pentru oficiosul Kremlinului: „O agresiune armată împotriva malului stâng al Nistrului, unde locuiesc peste 220 de mii de cetățeni ruși, va avea consecințe catastrofale pentru agresorii înșiși.

După cum am afirmat în repetate rânduri, asemenea acțiuni nesăbuite și iresponsabile vor fi considerate de noi, în conformitate cu dreptul internațional, drept un atac împotriva Federației Ruse și nu vor rămâne fără un răspuns ferm și oportun.

Pentru a asigura protecția fiabilă a cetățenilor ruși aflați în Transnistria, a Grupului Operativ al Trupelor Ruse și a contingentului nostru de menținere a păcii, vom utiliza, fără nicio îndoială, toate mijloacele de care dispunem. Suntem pregătiți pentru orice evoluție a situației”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Când începe plata indemnizației de handicap. Diagnosticul nu dă automat dreptul la bani
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câte intervenții estetice și-a făcut Michael Jackson. Ce spunea regele pop înainte de moarte și ce a arătat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Satul ascuns din Grecia în care oamenii „uită să moară”. Mulți localnici ajung la 100 de ani și chiar îi...
Newsweek
Ce șanse sunt ca pensiile să fie indexate la 1 ianuarie 2027? Ce spun guvernul, sindicatele, BNR, experții?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
O femeie în comă s-a trezit după ce un câine i-a atins mâna. Medicii susțin că e un miracol: „N-am mai văzut...
Film Now
El are șase căsnicii la activ, ea, două, iar acum sunt super îndrăgostiți. Heather Locklear și Lorenzo Lamas...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”