Ministru: Moldova, vulnerabilă în fața amenințărilor venite de la Kremlin

Data actualizării: Data publicării:
anatol salaru

Moldova este vulnerabilă în faţa ameninţărilor venite de la Kremlin. O spune chiar ministrul apărării de la Chişinău, într-un interviu pentru Digi24.

Cu o zi înaintea turului doi al alegerilor prezidențiale, oficialul face o listă a vulnerabilităților de peste Prut. Una dintre cele mai mari: trupele ruseşti din Transnistria. Ministrul Anatol Șalaru spune că Rusia înarmează trupe separatiste care să poată fi mobilizate în caz de nevoie și că Moscova ar încerca să influenţeze drumul european al Moldovei prin promovarea la putere a unor politiceni corupţi.

Ministrul apărării din Republica Moldova susţine că Rusia reprezintă cea mai mare provocare de securitate a ţării.

„Prezenţa trupelor ruseşti ilegal în Transnistria. Avem un depozit uriaş de armament care poate exploda în orice clipă pentru că muniţia de acolo este foarte veche. Avem trupele separatiste care sunt incontrolabile şi care, până la urmă, pot să-şi mobilizeze 10, 15, 20 de mii de oameni lejer, fără prea mari probleme. Sunt finanţate şi înarmate de către Rusia”, a declarat Anatol Șalaru, ministrul apărării din Republica Moldova.

Anatol Şalaru crede că Moscova duce pe teritorul Moldovei un război de propagandă. Oficialul a dat exemplul alegerilor prezidenţiale de duminică:

Igor Dodon este unul dintre, este una din armele Rusiei în acest război hibrid împotriva Moldovei. Ei încearcă să destabilizeze situaţia din Republica Moldova”, acuză Șalaru.

Ministrul apărării este însă de părere că Moldova va rămâne pe drumul european, indiferent de rezultatul alegerilor.

Republica Moldova este o republică parlamentară. Preşedintele nu are prerogative care să schimbe cursul european. Astăzi, avem la guvernare o alianţă puternică care are aproape 60% din Parlament, are un guvern stabil. Chiar dacă va câştiga Dodon, ceea ce nu este bine pentru imaginea externă, sperăm că nu va fi deturant cursul european de către acest individ. Dar trebuie să ţinem cont că are în spate Rusia şi Kremlinul care sunt foarte puternice şi cu ajutorul lui vor încerca să destabilize situaţia”, avertizează Anatol Șalaru.

Moldova este pe harta conflictelor îngheţate din cauza situaţiei din regiunea separatistă Transnistria. La începutul anilor 90 s-a purtat un război pentru independenţa regiunii de la dreapta Nistrului. După încheierea unui armistiţiu cu Moldova, Rusia a păstrat în zonă 1.200 de militari pe care i-a denumit „trupe de menţinere a păcii”.

Republica Moldova se pregăteşte pentru al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Duminică se va decide noul preşedinte. În cursă au rămas Igor Dodon, liderul socialiştilor, pro-rus, şi Maia Sandu, candidat cu viziune pro-europeană. În primul tur, Igor Dodon s-a aflat pe primul loc, la o diferenţă considerabilă faţă de contracandidata sa.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Scutul antirachetă de la Deveselu vs. alte sisteme de apărare din lume. Cum ar rezista într-un conflict real...
Digi FM
O bunică de 88 de ani a zburat pentru prima dată cu avionul. Pilotul a fost chiar nepotul ei: “M-am simțit ca...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
La Toya Jackson stârnește îngrijorare cu silueta sa subțire: "Doamne, nici brațul meu nu încape în cizma...
Film Now
Sofia Vergara, seducătoare la Paris. Rochie șic, zâmbet cuceritor. Actrița are o avere de aproape 200 de...
Adevarul
Soldații ucraineni din prima linie, avertismente cu privire la dronele Shahed lansate de Iran în Orientul...
Newsweek
Caz revoltător. Pensionar cu 1.230 lei pensie după aproape 30 ani contributivi. De ce nu e un caz singular?
Digi FM
Camila Cabello a împlinit 29 de ani și a sărbătorit împreună cu iubitul miliardar. Tort cu trandafiri și mii...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Kristen Bell reacționează după ce s-a vehiculat că ar fi primit un salariu de 60 de milioane de dolari pentru...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii