Ministrul Educaţiei din R. Moldova: În şcoli se va studia „Istoria românilor”. Opozanți: Legăturile Moldovei cu România sunt exagerate

Data publicării:
Dan Perciun
Dan Perciun, ministrul educației din R Moldova. Foto: Profimedia

„După 150 de ani de rusificare, credem că putem şi trebuie să studiem istoria românilor în şcolile noastre”, este de părere ministrul Educaţiei din Republica Moldova care a declarat că şcolile vor continua să predea materia „Istoria românilor”, în ciuda unei decizii oficiale potrivit căreia termenul este nedrept faţă de minorităţile etnice din fostul stat sovietic, relatează Reuters, scrie News.ro.

Dan Perciun a făcut această declaraţie pe fondul unei polemici în jurul un manual de istorie denunţat de partidele de opoziţie pro-ruse şi de comunitatea evreiască din Moldova pe motiv că exagerează legăturile Moldovei cu România vecină şi că justifică acţiunile liderului român pro-nazist din timpul războiului, Ion Antonescu.

„Continuăm pe aceeaşi linie ca şi până acum”, a spus Perciun în discursul său săptămânal online. „După 150 de ani de rusificare, credem că putem şi trebuie să studiem istoria românilor în şcolile noastre”, a afirmat el.

Perciun a declarat că nu se simte obligat să dea curs unei recomandări a Consiliului pentru prevenirea discriminării, potrivit căreia titlul disciplinei ar trebui să fie schimbat cu o formulare mai neutră, care să reflecte componenţa multietnică a Moldovei.

Cu aproximativ 150 de ani înainte de independenţă, Moldova a fost, pe rând, parte a Imperiului Rus, a „României Mari” şi a Uniunii Sovietice.

Conform cifrelor oficiale ale recensământului, 77,2% din populaţie se declară de etnie moldoveană, iar 7,9% de etnie română - deşi distincţia este adesea neclară, deoarece ambele ţări vorbesc limba română. Există, de asemenea, comunităţi mari de etnici ruşi, ucraineni şi alte minorităţi, iar limba rusă este încă vorbită pe scară largă.

Preşedinta proeuropeană Maia Sandu, extrem de critică faţă de invazia Rusiei în Ucraina şi faţă de ceea ce ea consideră a fi încercări de destabilizare a guvernului său, continuă campania de aderare la Uniunea Europeană, având ca obiectiv să se întâmple în 2030.

Educatori, istorici şi grupuri ale societăţii civile au intrat într-o dezbatere la nivel naţional cu privire la noul manual, intitulat „Istoria românilor şi universală”, destinat clasei a XII-a.

Alexander Bilinchis, preşedintele comunităţii evreieşti din Moldova, a cerut retragerea manualului pe motiv că acesta minimalizează amploarea pogromurilor naziste şi a deportărilor în masă ale evreilor.

Ministerul urmează să ia în considerare concluziile discuţiilor la nivel naţional şi să decidă dacă va menţine manualul în sistemul şcolar sau îl va modifica.

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Țara europeană, iubită de români, care oferă până la 10.000 de euro celor care se mută în zone depopulate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
După 24 de ani de „război”, Phil Collins și Paul McCartney s-au împăcat. Replica banală care a declanșat...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
Cum poate fi deblocată criza politică din România. Cele patru scenarii analizate de un politolog
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Demi Moore rupe tăcerea după 30 de ani. Ce s-a întâmplat după ce a primit salariul record pentru...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...