Minoră din R. Moldova, găsită nevătămată după ce s-a rătăcit în pădure. Un câine i s-a alăturat și a stat cu ea până a fost salvată

Data publicării:
fata gasita de oameni dupa ce s-a ratacit in padure
Nu este prima dată când câinii se alătură copiilor dispăruţi şi îi însoţesc până când sunt localizaţi.

O minoră dintr-o localitate din raionul Dubăsari, din Republica Moldova, a plecat la bunica sa, care locuieşte într-un alt sat, însă s-a rătăcit după ce ales un drum mai scurt, printr-o pădure. Copila a fost căutată toată noaptea de poliţişti şi voluntari, fiind găsită nevătămată sâmbătă dimineaţă.

Împreună cu aceasta era un câine, care i s-a alăturat şi a stat cu ea până când a fost găsită, notează newsmaker.md, citând Inspectoratul General al Poliţiei.

Potrivit IGP, minora s-a pornit de acasă la bunica sa, care locuieşte într-un alt sat, însă la patru ore distanţă aceasta încă nu ajunsese la destinaţie. Mama fetei a raportat dispariţia vineri, în jurul orei 20:00.

Fata nu avea telefon la ea, astfel că nu puteau fi stabilite coordonatele sale.

Peste 50 de poliţişti, cărora li s-au alătura rude, pădurari şi localnici, au căutat toată noaptea copila, potrivit sursei citate de News.ro.

Pe 4 ianaurie, în jurul orei 09:40, fata a fost găsită într-un lan de la marginea pădurii, acolo unde a petrecut toată noaptea. „Aceasta nu a fost victima vreunei infracţiuni”, a comunicat IGP

Conform IGP, fata a ales un drum mai scurt, prin pădure, dar s-a rătăcit. „Copilei i s-a alăturat un câine care a stat lângă ea toată această perioadă. Menţionăm că nu este prima dată când patrupezii se alătură copiilor dispăruţi şi îi însoţesc până când sunt localizaţi”, a precizat Inspectoratul General al Poliţiei.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
DARA, câștigătoarea Eurovision 2026, își încântă fanii cu imagini în costum de baie. S-a relaxat pe plaja din...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
Cum trăiesc românii cu credit ipotecar. Între siguranța unui „acasă” și prețul plătit în fiecare lună
Newsweek
Ce să nu faci niciodată seara dacă ești la pensie? Greșeala care te “costă” sănătatea și aspectul fizic
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Christopher Nolan răspunde criticilor aduse distribuției din „The Odyssey”: Mi-am petrecut 10 ani din viață...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...