Presa din Israel: Republica Moldova ar putea să-și deschidă ambasadă la Ierusalim

Data actualizării: Data publicării:
Tudor Ulianovschi - Yuval Rotem_Twitter
Tudor Ulianovschi și Yuval Rotem.

Republica Moldova şi-ar putea muta ambasada în Israel de la Tel Aviv la Ierusalim, în schimb Israelul urmând să îşi deschidă ambasadă la Chişinău, anunţă presa israeliană. În prezent, Chișinăul are la Ierusalim un consulat onorific.

Tudor Ulianovschi - Yuval Rotem_Twitter
Tudor Ulianovschi și Yuval Rotem.

Conform Israel National News, care citează Kan Radio, Moldova va fi următoarea ţară care îşi va reloca ambasada la Ierusalim, devenind astfel al cincilea stat care ia o astfel de decizie după SUA, Guatemala, Paraguay şi după ce şi Republica Cehă a făcut un anunţ similar

Sursa citată relatează că Yuval Rotem, director general în Ministerul de Externe israelian, este cel care a discutat acest subiect în cursul recentei sale vizite în Republica Moldova.

De altfel, el scria pe Twitter, în 12 iulie, că a avut o întâlnire foarte fructuoasă cu ministrul de Externe Moldovean Tudor Ulianovschi, cu care a discutat  bunele relaţii dintre cele două ţări şi modalităţi de intensificare a cooperării, precum şi teme regionale şi internaţionale..

Potrivit Kan Radio, Moldova a fost de acord să îşi deschidă ambasadă la Ierusalim cu condiţia ca Israelul să îşi deschidă ambasadă la Chişinău.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe israelian, Emanuel Nachshon, a confirmat că Rotem s-a aflat în vizită în Republica Moldova şi că subiectul legat de Ierusalim s-a aflat pe agenda discuţiilor.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri