R. Moldova: Igor Dodon insistă pe alegeri parlamentare anticipate

dodon

Liderul socialiștilor Igor Dodon, care a câștigat alegerile prezidențiale în Republica Moldova, s-a declarat vineri categoric împotriva unei alianțe între partidul său și cel Democrat în perspectiva unei eventuale reconfigurări a alianței majoritare în parlament, insistând asupra convocării de alegeri legislative anticipate, relatează Radio Chișinău.

dodon
Foto: Agerpres

Într-un interviu pentru portalul Noi.md, Igor Dodon susține că o alianță cu PD și cu foști deputați care au părăsit Partidul Comuniștilor ar însemna că „Partidul Socialiștilor (PSRM) nu va trece în viitorul parlament”, scrie Agerpres.

„Deja avem exemple. Și (Mihai) Ghimpu (Partidul Liberal /PL/), și (Vlad) Filat (PLDM/) sunt niște cadavre politice, iar (Vladimir) Voronin (Partidul Comuniștilor /PCRM/) este foarte aproape de asta. De aceea, eu cred ca Partidul Socialiștilor nu va face asemenea greșeli. Partidul Socialiștilor a fost votat ca partid de opoziție față de actuala putere. De aceea, dacă Partidul Socialiștilor va intra în coaliție cu Partidul Democrat, atunci el nu va mai exista”, a subliniat fostul lider al PSRM.

În același interviu, el s-a pronunțat pentru convocarea alegerilor parlamentare anticipate în Republica Moldova.

„Actuala majoritate parlamentară are câteva variante. Prima, să meargă la alegeri parlamentare anticipate pentru ca poporul să aleagă o altă majoritate parlamentară. A doua variantă - să implementeze reformele cerute de FMI. Atunci popularitatea lor, care în prezent este de 8%, va fi de minus opt peste un an, pentru că FMI cere majorarea vârstei de pensionare și majorarea tarifelor, reducerea cheltuielilor în agricultură, majorarea impozitelor etc. Sau ei pot să nu facă aceste reforme, atunci nu vor fi bani și ei vor falimenta. Și vor fi nevoiți să meargă la alegeri anticipate. Ei se află în această situație, nu noi. Noi nu suntem la putere. Ei singuri au ajuns în această situație și acum nu au decât să iasă singuri din ea. Noi le propunem alegeri anticipate. Dacă poporul nostru va vota alte partide sau aceleași partide, timpul va arăta”, a spus Dodon.

Partidul Socialiștilor, la conducerea căreia a fost desemnată provizoriu fosta șefă a executivului, Zinaida Grecianîi, după victoria liderului formațiunii Igor Dodon în alegerile prezidențiale, are cele mai multe mandate în actualul legislativ de la Chișinău (25 din totalul de 101). Cu toate acestea, formațiunea socialiștilor este în opoziție.

În prezent, alianța proeuropeană de la Chișinău este coalizată în jurul Partidului Democrat, a cărui eminență cenușie este controversatul oligarh Vlad Plahotniuc, având printre cei 57 de deputați și reprezentanți ai comuniștilor, și ai Partidului Liberal și câțiva parlamentari liberal-democrați.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale