Republica Moldova a preluat activele Lukoil de la Aeroportul Chişinău

Data publicării:
aeroportul chisinau
Aeroportul Chișinău. Foto: Facebook

Aeroportul Internaţional Chişinău a preluat în administrare, cu titlu gratuit, terminalul petrolier al companiei Lukoil, în baza unui contract de comodat semnat pe 12 noiembrie. Procesul de predare-primire a avut loc a doua zi, pe 13 noiembrie, anunţă ministrul Energiei, Dorin Junghietu, citat de newsmaker.md.

Potrivit oficialului, acordul permite continuarea livrărilor de kerosen către sectorul avia şi reprezintă o măsură de urgenţă, în condiţiile riscului ca, din 21 noiembrie, Lukoil să nu mai poată furniza şi opera terminalul.

Pentru a asigura rezervele necesare, autorităţile anunţă că au negociat cu o companie românească livrarea de combustibil către Aeroportul Chişinău, exportul urmând să fie aprobat în cursul zilei.

„În această perioadă, Aeroportul Internaţional Chişinău va fi responsabil de operarea terminalului petrolier. Etapa următoare va fi cumpărarea de către AIC a activelor şi infrastructurii aeroportuare din proprietatea Lukoil”, a mai precizat Junghietu.

În prezent, Lukoil deţine circa 100 de staţii PECO în Republica Moldova. Ministrul Energiei dă asigurări că, în ciuda situaţiei din jurul companiei petroliere ruse, supusă sancţiunilor SUA, Moldova este asigurată cu combustibil şi stocurile sunt stabile,notează sursa citată de News.ro.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate un moștenitor să vândă casa dacă ceilalți frați nu sunt de acord? Ce se întâmplă când proprietatea...
Digi FM
Cât plătesc Cristi Borcea și Valentina Pelinel pentru școala privată a celor trei copii ai lor. Puțini români...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Osbourne a slăbit atât de mult după moartea lui Ozzy încât nu s-a mai recunoscut: „Vedeam doar o...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Penelope Cruz, răvășitoare într-o rochie roșie, cu crăpătură pe picior, la Veneția. A plâns de emoție după...
Adevarul
Nu are creier, nu are neuroni, dar pare să învețe. Misterul organismului care îi pune pe oamenii de știință...
Newsweek
Când intră pensiile pe card - vineri sau luni? Când se dau indemnizațiile de handicap și alte ajutoare?
Digi FM
Gina Pistol, adevărul despre relația cu tatăl ei: „A trebuit să mă cresc singură”. Cum se înțeleg cei doi în...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Materialul de care nu se lipește nimic. Chinezii au creat un vas de toaletă care ar putea economisi miliarde...
Digi Animal World
Un păianjen gigantic a apărut în podul unei femei: „E de mărimea unui cocker spaniel”
Film Now
Adam Sandler, la 60 de ani. „Regele comediei”, unul dintre cei mai bogați actori. Are o avere impresionantă
UTV
Ce probleme de sănătate are Cheloo. Rapperul de la Paraziții a vorbit despre diagnosticul primit