Satul natal al lui Dodon a votat pentru unirea cu România

Data publicării:
igor dodon - kremlin.ru
Foto: kremlin.ru

Satul natal al preşedintelui moldovean Igor Dodon a votat sâmbătă o declarație simbolică de Unire cu România.  Peste 500 de localnici din Sadova, între care primarul şi mai mulţi consilieri, şi-au pus semnătura pe document.

Localitatea din raionul Călăraşi a beneficiat direct de sprijinul României. Anul trecut, grădinița din sat a fost renovată cu bani de la Bucureşti.

Numărul localităţilor care au adoptat astfel de declaraţii a ajuns acum la 106, potrivit presei moldovene. Pentru aceste iniţiative, preşedintele pro-rus a avut cuvinte dure. În opinia sa, unionismul este expresia umilinței naționale și a trădării de țară.

Luna trecută, Igor Dodon a publicat o listă cu 53 de localităţi care au semnat declaraţii de „condamnare a acţiunilor antistatale”, iar prima semnatară era chiar... Sadova. Deocamdată, preşedintele moldovean nu a comentat ce s-a întâmplat sâmbătă în satul său natal.

Pe de altă parte, peste 200 de reprezentanţi ai autorităţilor locale din Republica Moldova şi România s-au întâlnit sâmbătă la Iaşi. Ei solicită celor două parlamente să emită o declaraţie comună privind unirea celor două state. Mai mult, își doresc ca acest lucru să se întâmple chiar anul acesta, când se împlinesc 100 de ani de la Marea Unire.

Din Republica Moldova au fost prezenţi peste o sută de primari, viceprimari şi consilieri. Cu toţii au semnat declaraţia.

700.000 de locuitori din Republica Moldova au dobândit până acum cetățenia română. Demersurile sunt, însă, anevoioase, spun autoritățile, motiv pentru care în rezoluția adoptată se solicită ca cetățenii din țara vecină să primească odată cu depunerea jurământului și actele de identitate. În mod normal, acest lucru durează între șase luni și trei ani.

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a afirmat, sâmbătă, referindu-se la declaraţiile prounioniste din România şi Republica Moldova, adoptate de mai multe autorităţi locale din cele două ţări, că acestea sunt „expresia unei dorinţe” a celor care le-au semnat, dar că nu au valoare juridică.

Citiți și:  Meleşcanu: Declaraţiile de unire cu R. Moldova nu au valoare juridică

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri