Momente de panică la bordul unui avion din SUA, după ce laptopul unui pasager a luat foc. O persoană a fost rănită

Data publicării:
avion american airlines
Foto cu caracter ilustrativ: Profimedia Images

O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce laptopul unui pasager a luat foc în timpul unui zbor intern al companiei American Airlines, relatează BBC.

Pilotul a raportat controlorului de trafic aerian un „incendiu în cabina din partea din spate a avionului”, precizând că „însoţitorii de zbor încearcă să-l stingă în acest moment”, potrivit înregistrării audio obţinute de CBS News, partenerul de presă al BBC în SUA.

„Cred că avem patru sau cinci pasageri care au suferit arsuri din cauza laptopului. Laptopul se află în zona centrală a aeronavei”, a precizat pilotul.

Un pasager a primit îngrijiri medicale la faţa locului şi a fost externat după ce zborul 2398 al American Airlines – care decolase din Atlanta, Georgia – a aterizat vineri pe Aeroportul Internaţional Dallas Fort Worth din Texas.

Compania aeriană a declarat pentru BBC că zborul a aterizat în siguranţă „după ce s-a semnalat fum provenind de la dispozitivul unui pasager în timpul aterizării. Le mulţumim membrilor echipajului nostru pentru profesionalismul şi reacţia rapidă de a izola imediat dispozitivul”, a transmis American Airlines.

După aterizare, aeronava a rulat până la poartă, iar personalul de urgenţă a întâmpinat aeronava la sosire, conform procedurii.

Administraţia Federală a Aviaţiei (FAA) avertizează că bateriile cu litiu, inclusiv cele ale laptopurilor, se pot supraîncălzi „ca urmare a unor factori diverşi, inclusiv dacă bateria este deteriorată, supraîncălzită, expusă la apă, supraîncărcată sau ambalată necorespunzător”.

FAA a înregistrat 58 de incidente aeriene verificate legate de baterii cu litiu în acest an, care au implicat fum, incendiu sau căldură extremă. În ultimii 20 de ani, cel mai mare număr de incidente a fost legat de acumulatori, în 84 din cazuri fiind vorba de laptopuri.

Bateriile cu litiu trebuie transportate exclusiv în bagajul de mână, precizează autoritatea de reglementare din SUA.

În luna mai, un zbor EasyJet cu destinaţia Marea Britanie, plecat din Egipt, a fost deviat către Roma după ce s-a constatat că o baterie externă se încărca în bagajul unui pasager aflat în cala aeronavei. Zborul a fost reprogramat pentru ziua următoare.

Autoritatea de reglementare a aviaţiei din Marea Britanie, Civil Aviation Authority, a declarat că bateriile externe provoacă un număr tot mai mare de probleme grave pe zborurile din întreaga lume şi a îndemnat la o mai mare conştientizare, întrucât încărcătoarele portabile prezintă „riscuri grave” de supraîncălzire sau de aprindere.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poate fi scos un copil din testament? Partea din avere la care poate avea dreptul chiar dacă părintele nu i-a...
Digi FM
Mircea Bravo a stat de vorbă cu câștigători reali la Loto: „Sunt oameni care în 6 luni și-au pierdut toți...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Lady Gaga, în al nouălea cer după ce a devenit mamă. Își dedică tot timpul bebelușului: „Nu vrea să rateze...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Zendaya, de nerecunoscut la premiile Emmy 2026. Rochia transparentă și tunsoarea pixie au atras toate...
Adevarul
Ucraina anunţă că a lansat operaţiunea „Vivaldi”, o ofensivă în nordul regiunii Doneţk
Newsweek
Erori de 100.000.000 € la recalcularea pensiilor. Unele pensii, crescute cu 2.200 lei, altele scăzute cu 1.600
Digi FM
Școală de 4 milioane de lei într-o comună fără niciun elev. Primarul ar veni la birou cu elicopterul
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Bei des apă cu electroliți? 5 riscuri pe care ar trebui să le cunoști înainte să transformi acest obicei...
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Liam Neeson, o nouă poveste de dragoste cu o colegă de breaslă? Gestul făcut de actor la Festivalul de Film...
UTV
Zendaya, Selena Gomez și Nicole Kidman au strălucit la Premiile Emmy 2026. Vezi cele mai spectaculoase ținute...