Muniţiile cu fragmentaţie au ucis şi rănit un număr record de civili în Ucraina, de la începerea războiului în 2022 (raport)

Data publicării:
Rachetă
Locul unde a căzut o rachetă, la Odesa. Foto: Profimedia

Muniţiile cu fragmentaţie au ucis şi rănit peste 1.200 de civili în Ucraina de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, a anunţat luni o organizaţie neguvernamentală, subliniind totodată că numărul real al victimelor este probabil mult mai mare, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

Denunţând totodată „eşecuri îngrijorătoare” în eforturile globale de eradicare a acestor mecanisme explozive, Observatorul pentru armele cu fragmentaţie afirmă în raportul său anual că armata rusă le-a folosit „intensiv” încă din prima zi a războiului, adăugând însă că şi armata ucraineană a recurs la ele, fiind acuzată de Moscova că le-a utilizat pe teritoriul său.

De la lansarea de către Rusia a războiului în Ucraina, în urmă cu peste trei ani şi jumătate, muniţiile cu fragmentaţie au provocat cel mai mare număr de morţi şi răniţi în rândul civililor la nivel mondial în fiecare an, a menţionat ONG-ul.

Numai în 2024, Ucraina a înregistrat cel puţin 193 din cele 314 victime ale muniţiilor cu fragmentaţie la nivel mondial, potrivit raportului.

Majoritatea celor peste 1.200 de civili ucişi sau răniţi în Ucraina de aceste mecanisme explozive de la izbucnirea războiului au fost înregistrate în 2022.

Cu toate acestea, raportul subliniază că acest număr este probabil mai mare, deoarece numai în 2024, aproximativ 40 de atacuri cu muniţii cu fragmentaţie au avut loc pe teritoriul ucrainean, fără însă a se publica un bilanţ al victimelor.

Aceste dispozitive pot fi lansate de avioane sau trase de la sol de tunuri înainte de a exploda în aer, împrăştiind muniţii mai mici pe o suprafaţă întinsă.

Ele reprezintă o ameninţare pe o perioadă lungă de timp, deoarece multe nu explodează în momentul impactului, acţionând ca nişte mine care pot fi activate ani mai târziu.

Nici Rusia şi nici Ucraina nu se numără printre cele 112 state semnatare ale Convenţia privind muniţiile cu fragmentaţie din 2008, care interzice utilizarea, transferul, producţia şi stocarea acestora.

Singurele alte două ţări în care s-a raportat folosirea unor astfel de dispozitive anul trecut - Myanmar şi Siria - nu au aderat nici ele la tratat.

Statele Unite, nici ele semnatare ale convenţiei, au stârnit un val de indignare în 2023 când au decis să furnizeze muniţii cu fragmentaţie Ucrainei.

De atunci, Washingtonul a livrat cel puţin şapte transporturi separate de astfel de muniţii, potrivit ONG-ului.

Din punct de vedere militar, ele pot fi folosite pentru a lovi un număr mare de soldaţi inamici, pentru a face inutilizabilă o pistă de aeroport sau pentru a mina un teritoriu vast pentru a împiedica înaintarea inamicului.

Câți soldați a pierdut Rusia de începutul invaziei din 2022

Rusia a pierdut aproximativ 1.095.520 de soldaţi în Ucraina de la începutul invaziei sale pe scară largă, pe 24 februarie 2022, a raportat, luni, Statul Major al Forţelor Armate ale Ucrainei.

Numărul include 910 victime în rândul forţelor ruse în ultima zi.

Conform raportului, Rusia a pierdut, de asemenea, 11.184 de tancuri, 23.269 de vehicule blindate de luptă, 61.698 de vehicule şi rezervoare de combustibil, 32.784 de sisteme de artilerie, 1.488 de sisteme de lansare multiplă a rachetelor, 1.217 sisteme de apărare aeriană, 422 de avioane, 341 de elicoptere, 59.409 drone, 28 nave şi bărci şi un submarin.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Domeniul din România care ar putea scădea drastic numărul de angajați. Ar fi vorba de mii de locuri de muncă...
Digi FM
Duminica Tomii 2026, sărbătoare cu cruce roșie în calendarul ortodox. Ce este bine să NU faci în ultima zi a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum arăta Loredana Groza când a câștigat Festivalul de la Mamaia din ‘86. Fanii au reacționat: „De ce a...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
Newsweek
Ministrul muncii va demisiona luni. Ce se întâmplă cu creșterea pensiilor cu 300 lei pe care a anunat-o?
Digi FM
Lucian Viziru, imagini de pe patul de spital: „Hai că am reușit să bifez camera de gardă și pe 2026!” Cu ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vrei un creier ager și după 60 de ani? Știința spune că trebuie să începi aceste obiceiuri de tânăr
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Robert De Niro și Ben Stiller, schimb de replici despre Ariana Grande. „Probabil cea mai talentată parteneră...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...