Musk, cel mai bogat om din lume, și lunga listă de conflicte de interese dacă ajunge în administrația lui Trump. „E ridicol de corupt”

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0916947526
Donald Trump a anunțat că-l va numi pe Musk în fruntea viitorului Departament pentru Eficiență Guvernamentală. Foto: Profimedia Images

Punerea miliardarului Elon Musk, de către președintele ales al SUA, Donald Trump, în fruntea viitorului Departament pentru Eficiență Guvernamentală, se dovedește a fi o decizie controversată, în condițiile în care Musk - cel mai bogat om de pe planetă în acest moment - nu va putea evita conflictele de interese care se vor ivi atunci când va decide ce fonduri ori cheltuieli bugetare vor fi tăiate, se arată într-o analiză Deutsche Welle.

Cel mai probabil, noul departament condus de Musk va fi format în jurul unui mic grup de consilieri, în afara structurilor guvernamentale și fără a avea o autoritate de reglementare. Dar va avea, în același timp, o foarte mare influență - și asta fix din cauza lui Elon Musk.

În prezent, bugetul federal american însumează în jur de 6,8 trilioane (mii de miliarde) de dolari - echivalentul a 6,4 trilioane de euro.

Din această sumă, Departamentul pentru Eficiență Energetică al lui Musk va avea ca sarcină să „taie” în jur de 2 trilioane de dolari, prin reducerea cheltuielilor bugetare, eliminarea birocrației și renunțarea la cheltuieli considerate a fi prea costisitoare. „Deadline”-ul pentru atingerea acestui obiectiv este iulie 2026.

Citește și: Elon Musk face recrutări pentru Departamentul de Eficiență Guvernamentală. „Se lucrează 80 de ore pe săptămână

Donald Moynihan, profesor de politici publice la Școala Ford de Politici Publice a Universității Michigan, consideră însă că Musk „nu are niciun fel de experiență reală în politicile guvernamentale”.

Astfel, guvernul federal american trebuie să fie modernizat „dar singurele lucruri pomenite până acum de Musk au fost tăierea costurilor și pedepsirea persoanelor care nu sunt de acord cu el”, a spus profesorul universitare pentru Deutsche Welle (DW).

Mai mult, prin punerea sa la conducerea unui astfel de departament guvernamental, Musk se află într-un real conflict de interese: miliardarul american e deja la conducerea a șase companii, printre care TEsla, SpaceX sau X (fosta Twitter). Conflict de interese cu atât mai acut cu cât două din companiile (SpaceX și Tesla) sale beneficiază de subvenții guvernmantale. Și nimic nu exclude ca și celelalte patru - xAI, The Boring Co, Neuralink și X - să beneficieze de contracte sau subvenții guvernamentale.

Citește și: Elon Musk vrea să le dea „delete” unor părți din guvernul SUA. Ce agenții federale au intrat în vizorul lui Donald Trump

SpaceX a beneficiat, de pildă de miliarde de dolari în urma contractelor cu NASA și Departamentul american al Apărării pentru a lansa sateliți, a efectua operațiuni de mentenanță la bordul Stației Spațiale Internaționale sau pentru folosirea rețelei de sateliți Starlink.

„Nu știu să mai fi existat un astfel de caz în care o persoană aflată într-un atât de clar și evident conflict de interese din poziția sa de oficial guvernamental, să ajungă să dea sfaturi despre structura bugetară și să dea afară angajați care îi afectează direct propriile sale afaceri”, a spus Moynihan pentru DW. „E ridicol de corupt”.

Până acum, Trump a avut grijă să precizeze că Musk nu va fi, totuși, un „membru oficial” al guvernului (legile federale interzic nominalizarea unei persoane care ar avea „interese financiare” pentru a ajunge într-o astfel de poziție). Cu toate astea, Musk va putea „oferi consultanță din afara guvernului” și va colabora cu Casa Albă și Oficiul pentru Management și Budget (Office of Management & Budget).

Principala problemă a lui Musk ar putea fi, însă, chiar Donald Trump

Singurul element imprevizibil în toată această chestiune rămâne însă chiar Trump, notează DW. Viitorul președinte al SUA e bine cunoscut pentru natura sa imprevizibilă când vine vorba de persoane „favorite” din anturajul său pe care să le abandoneze apoi, brusc.

Miliardarul Elon Musk a obținut o victorie majoră când președintele ales l SUA Donald Trump a anunțat că CEO-ul Tesla și SpaceX va conduce un nou „Departament pentru Eficiența Guvernului” împreună cu Vivek Ramaswamy, un alt miliardar. Dar Musk a început deja să-i enerveze pe oamenii din echipa lui Trump. Surse din echipa de tranziție spun că Musk și-a exprimat cu atâta insistență opiniile legate de al doilea mandat al lui Donald Trump la Casa Albă, încât a enervat echipa președintelui ales și nu mai e bine văzut la Mar-a-Lago, casa lui Trump din Palm Beach, Florida.

Prezența aproape constantă a lui Musk la Mar-a-Lago în ultimă săptămână a început să-i supere pe oamenii care erau deja în cercul de apropiați ai lui Trump și care consideră că miliardarul își depășește rolul. Sursele au vorbit sub rezerva anonimatului, deoarece nu sunt autorizate să vorbească public. „Se poartă de parcă ar fi copreședinte și se asigură că toată lumea știe asta”, a spus una dintre surse, despre Elon Musk.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cele 5 oraşe strategice din România. Harta mobilității militare, pe aici s-ar putea deplasa rapid trupele NATO
Digi FM
Simona Halep, primul mesaj după apariția de la Wimbledon alături de Dorin Mateiu, presupusul ei iubit. Fanii...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Oana Radu a slăbit 10 kilograme într-o lună. Dieta pe care o urmează și băutura pe care o consumă în fiecare...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Tu ești fericirea!” Sofia Vergara, spectaculoasă în costum de baie roșu. Și-a sărbătorit ziua de naștere pe...
Adevarul
Viața controversată a împărătesei despre care cronicarii au scris cele mai scandaloase povești
Newsweek
Anunț îngrijorător de la Casa de Pensii: Unul din doi pensionari are probleme cu pensia. Despre ce e vorba?
Digi FM
Eva Herzigova, nuntă după 25 de ani de iubire. S-a căsătorit cu tatăl copiilor ei într-o ceremonie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Sandra Bullock crede că Nicole Kidman e "liberă, sălbatică și aventuroasă", exact ca personajul din filmul...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...