Situație periculoasă în vecinătatea României. Rusia a deschis focul și a sechestrat trei nave ucrainene în Marea Neagră

Data actualizării: Data publicării:
nave ucraina
Nave militare ucrainene, confiscate de Rusia

Ucraina acuză Rusia că a deschis focul şi a confiscat trei nave militare care îi aparţin, șase dintre oamenii de la bord fiind răniţi.

nave ucraina
Nave militare ucrainene, confiscate de Rusia

Rusia spune că navele ucrainene au intrat ilegal în apele sale teritoriale. În replică, Ucraina susţine că a notificat Moscova că navele sale vor tranzita zona. Kievul acuză Federaţia Rusă că împiedică intenţionat navigarea veselor sale comerciale prin strâmtoarea Kerci, singura cale de acces din Marea Neagră către Marea Azov.

Citiți și:  

Proteste violente la Ambasada Rusiei din Kiev

ACTUALIZARE 9:00 Forțele ucrainene au fost plasate în stare de alertă maximă, informează agenția UNIAN.

ACTUALIZARE 6:00 Consiliul de Securitate al ONU se reunește luni de urgență pentru a discuta situația tensionată care a apărut între Rusia și Ucraina în Marea Neagră. Detalii, aici.

ACTUALIZARE 1:45. Președintele Ucrainei Petro Poroșneko a anunțat că va propune Parlamentului instituirea legii marțiale.

ACTUALIZARE 00:05. Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a convocat de urgenţă cabinetul de război, după ce Rusia a deschis focul şi a confiscat trei nave militare care aparţin Ucrainei.

UE şi NATO au făcut apel la o dezescaladare urgentă a situaţiei.

"Aşteptăm de la Rusia să restaureze libertatea de trecere prin strâmtoarea Kerci şi facem apel la toate părţile să acţioneze cu maximum de reţinere pentru a se ajunge la o detensionare imediată a situaţiei", a precizat UE într-un comunicat.

La rândul său, NATO a făcut apel "la reţinere şi la detensionare" prin vocea unei purtătoare de cuvânt.

Rusia confirmă că a făcut uz de forță

Rusia a confirmat duminică capturarea a trei nave ucrainene în strâmtoarea Kerci, care leagă Marea Neagră de Marea Azov, şi a recunoscut că a făcut uz de forţă, într-o escaladare fără precedent în această zonă, relatează Agerpres.

Serviciul de securitate rus FSB a anunţat în cursul nopţii de duminică spre luni că navele sale de patrulă la frontieră au capturat duminică trei nave ucrainene în Marea Neagră şi că au folosit armamentul din dotare pentru a le forţa să se oprească, relatează agenţia de ştiri rusă RIA, preluată de Reuters. Potrivit FSB, navele ruseşti au acţionat în acest mod întrucât vasele ucrainene au pătruns ilegal în apele teritoriale ruse, ignorând avertismentele de a se opri, şi au efectuat manevre periculoase. De asemenea, RIA citează o declaraţie a FSB potrivit căreia trei marinari ucraineni au fost răniţi în incident, ei beneficiind în prezent de îngrijiri medicale. Vieţile nu le sunt puse în pericol, a mai precizat FSB, potrivit Reuters.

„Pentru a obliga navele militare ucrainene să se oprească s-a făcut uz de arme”, a anunţat serviciul de securitate rus (FSB), citat de agenţiile ruse. FSB afirmă „cele trei nave ale forţelor navale ucrainene au fost arestate”.

„Trei membri ai personalului ucrainean răniţi au primit îngrijiri medicale. Vieţile nu le sunt în pericol”, a adăugat FSB.

„După ce au încălcat în această dimineaţă frontiera rusă, navele ucrainene Berdiansk, Nikpol şi Yani Kapu au încercat încă o dată pe 25 noiembrie, la ora 19.00 (ora Moscovei) să efectueze acţiuni ilegale în apele teritoriale ruse”, susține FSB. Potrivit serviciului de securitate rus, navele ucrainene nu ar fi răspuns la „solicitările legale” ale navelor autorităţilor ruse, care le-au cerut să se oprească, şi ar fi făcut chiar „o manevră periculoasă”.

FSB a mai precizat că a fost declanşată urmărirea penală pentru încălcarea frontierelor ruse.

Mai devreme în cursul serii, forţele ucrainene au acuzat Rusia că a rănit mai mulţi marinari ucraineni după ce a deschis focul asupra navelor lor.

Petro Poroșenko acuză Rusia de „escaladare premeditată”

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko a denunţat „un act agresiv al Rusiei” şi o „escaladare premeditată” din partea Moscovei în zona Mării Azov, situată între Crimeea, anexată în 2014 de Moscova, şi estul Ucrainei, teatrul unui conflict în care sunt angrenaţi separatiştii proruşi şi puterea de la Kiev.


Incidentul a avut loc în strâmtoarea Kerci, care face legătura între Marea Neagră şi Marea Azov. Ucraina susţine că a avertizat Rusia că navele sale vor trece prin zonă, în drum spre portul Mariupol, aflat într-o regiune de conflict.

De cealaltă parte, Rusia afirmă că navele ucrainene au intrat într-o zonă a apelor teritoriale ruseşti închisă temporar cu scopul de a crea o situaţie de conflict în zonă. Asta după ce a plasat un imens petrolier sub podul care leagă Crimeea de Rusia, făcând imposibil accesul navelor ucrainene.

Preşedintele ucrainean Petro Poroşenko "a denunţat un act agresiv al Rusiei vizând o escaladare premeditată" în această zonă şi a convocat în cursul serii cabinetul său militar, potrivit unor comunicate oficiale.

"Forţele speciale ruse au capturat" aceste trei nave, a anunţat într-un comunicat comandamentul forţelor navale ucrainene, evocând "informaţii potrivit cărora doi marinari ucraineni au fost răniţi".

Mai devreme în cursul serii, forţele navale ucrainene au acuzat Rusia că a deschis focul asupra navelor lor care încercau să intre din Marea Neagră în strâmtoarea Kerci, care separă Crimeea de Rusia şi prin care se face accesul în Marea Azov.

"Vedetele blindate de artilerie Berdiansk şi Nikopol au fost lovite de tiruri ale duşmanului şi nu mai pot naviga. Remorcherul Iani Kapu a fost constrâns să se oprească", se precizează în comunicatul Forţelor navale ucrainene.

La rândul ei, Garda de coastă rusă a acuzat Ucraina că nu a anunţat în avans deplasarea convoiului de nave, ceea ce Kievul neagă, şi a afirmat că navele ucrainene efectuau manevre periculoase ignorându-le instrucţiunile în scopul de a alimenta tensiunile, relatează Reuters.

Politicienii ruşi au denunţat acuzele Kievului, afirmând că incidentul pare o tentativă calculată a lui Petro Poroşenko de a-şi spori popularitatea înainte de alegerile de anul viitor.

Tensiunile din jurul Mării Azov au cunoscut o bruscă escaladare duminică, Ucraina acuzând Rusia că a lovit o navă ucraineană şi a blocat accesul în această mare, situată între Crimeea şi estul Ucrainei, teatrul unui război cu separatiştii proruşi.

Potrivit marinei ucrainene, nave ale Gărzii de coastă ruse au lovit duminică unul dintre remorcherele sale în Marea Neagră în largul Crimeii, peninsulă anexată în 2014 de Moscova, în cadrul unor "acţiuni agresive pe faţă împotriva navelor ucrainene", înainte de a le împiedica să traverseze strâmtoarea Kerci pentru a ajunge în Marea Azov.

Rusia revendică controlul apelor teritoriale ale Crimeei, de la anexarea peninsulei.

Kievul, susţinut de occidentali, acuză Moscova că pune intenţionat piedici navigării navelor comerciale ucrainene prin strâmtoarea Kerci.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri