Sari la conținut

Negociatorul-șef al UE pentru Brexit declară tranșant Marii Britanii: „Este singurul tratat de divorţ posibil”

Negociatorul-şef UE al Brexitului Michel Barnier exclude o renegociere a acordului Brexitului - însă nu şi a declaraţiei politice care-l însoţeşte - şi subliniază riscul unui „no deal” din cauza impasului de la Londra, relatează News.ro, care citează Le Monde. 

The 27 Remaining Members Of The European Union Meet To Discuss Brexit

Foto: Guliver/GettyImages

Fostul şef al diplomaţiei franceze a acordat acest interviu cotidianului francez, care precizează că acesta a primit tot marţi alte două ziare europene, publicaţiile poloneză Rzeczpospolita şi luxemburgheză Wort în biroul său, la etajul cinci al clădirii Berlaymont, sediul Comisiei Europene (CE) la Bruxelles.

Cu 66 de zile înaintea ieşirii programate a regatului Unit din UE, Barnier a argumentat „calm” şi „lucid” de ce acordul pe care l-a negociat timp de 17 luni cu Londra în numele Celor 27 rămâne „singurul tratat de divorţ posibil” - în pofida faptului că tratatul şi declaraţia politică ce-l însoţeşte au fost respinse masiv de către deputaţii britanici la 15 ianuarie.

Constatând că „există două majorităţi”, Barnier apreciază că liderii britanici „au nevoie de timp, iar noi trebuie să respectăm acest tump democratic”. El vrea să creadă că „un acord ordonat va fii per ansamblu conform tratatului” semnat la sfârşitul lui 2018, pentru că este ”singurul tratat de divorţ posibil”, potrivit Le Figaro.

În pofida respingerii acordului cu 432 la 202 voturi în Camera Comunelor, „tratatul poate fi în continuare susţinut şi îl punem în perspectivă”, a apreciat el, printr-o eventuală revizuire a declaraţiei cu privire la viitoarea relaţie.

„Noi suntem pregătiţi să lucrăm din nou la această declaraţie politică, pentru a o face mai ambiţioasă. Dacă înţeleg bine dezbaterile de dincolo de Canalul Mânecii, există o voinţă să se găsească o cale”, subliniază Barnier. „Însă dacă Guvernul şi deputaţii britanici nu-şi schimbă poziţia, vom ajunge mecanic la un 0171no deal»”, avertizează negociatorul-şef.

„Backstop”

În privinţa problemei Irlandei, Michel Barnier subliniază că este necesară „relativizarea problemei «backstop»-ului”, un termen folosit în vederea evocării garanţiei că nu se vor impune frontiere între Irlanda şi Irlanda de Nord, în pofida faptului că această miză „priveşte întreaga Europă”, din cauza regulilor care urmează să fie aplicate produselor care intră pe continent din regat.

„Avem, de asemenea, o obligaţie de a controla aceste produse. Ele trebuie să fie conforme standardelor pieţei interne. Trebuie să-i protejăm pe consumatorii polonezi, francezi sau luxemburghezi şi întreprinderile”, a spus el.

Actuala linie a „backstop”-ului, porivit căreia Irlanda de Nord ar urma să păstreze regulile interne ale pieţei interne, iar Regatul Unit ar urma să rămână în întregime într-o Uniune Vamală, este impusă de Brexit, consideră Barnier, care aminteşte că „Londra a refuzat” o soluţie „mai simplă”, propusă în 2017.

În contextul în care unele voci reclamă un „backstop” limitat în timp, Barnier respinge acest lucru, subliniind că „o asigurare nu mai este operaţională atunci când este limitată în timp”. „Backstopul este doar o asigurare, nu este acolo pentru a fi utilizat. El nu va mai fi necesar imediat ce un acord specific cu privire la Irlanda va fi găsit, care să soluţioneze definitiv problema absenţei unei frontiere”, subliniază el.

Ipotezele unei amânări sau unui „no deal”, pregătite

În privinţa unei amânări a Brexitului, Michel Barnier aminteşte că „această decizie va trebui să fie luată la cererea britanicilor şi să fie aprobată de Cei 27 prin consens” şi că nu este posibil ca această decizie să fie prezumată.

Problemele pe care le creează Uniunii o amânare, şi anume cu privire la alegerile europene prevăzute în mai, fac în prezent obiectul unei examinări juridice, pentru a „nu perturba funcţionarea democratică a instituţiilor europene”.

Cu privire la ipoteza unui „no deal” - adică lipsa unui acord -, problema celor 3,5 milioane de europeni care au reşedinţa în regat va fi „prioritară”, afirmă negociatorul-şef.

„Există puncte care depind de UE”, aminteşte Barnier, şi anume problema „statutului rezidenţilor de lungă durată”, care „ar putea să se aplice britanicilor expatriaţi”, precizează el. „Vor exista drepturi care vor trebui acordate în mod coerent la nivelul statelor. Vor exista mijloace pentru ca (statele) să fie ambiţioase, cu condiţia ca Regatul Unit să acorde reciprocitate cetăţenilor europeni”, adaugă el.

Însă Cei 27 „se pregătesc”, dă el asigurări, şi „vor fi pregătiţi” în cazul unui „no deal”. „Însă acest «no deal» nu poate fi o sumă de «minideals», o situaţie de «business as usual»”, avertizează Barnier, subliniind că „rupturi” şi „consecinţe grave” sunt de aşteptat inclusiv în cazul unui acord, iar un „no deal” nu va face decât să le accentueze.

Londra va plăti factura inclusiv în cazul unui „no deal”

Britanicii vor trebui să plătească factura divorţului cu UE inclusiv în cazul unui Brexit fără acord, a insistat negociatorul-şef în acest interviu acordat mai multor ziare europene, potrivit site-ului 20minutes.fr.

„Am spus întotdeauna un lucru simplu; toate angajamentele Regatului Unit, atât timp cât ţara este membră UE, vor fi respectate”, chiar dacă „va fi mai dificil să fie respectate în cazul unui «no deal»”, afirmă el.

Regatul se află în bugetul plurianual în curs, pe perioada 2014-2020, care acoperă de asemenea perioada de tranziţie prevăzută de acord.

Textul nu prezintă o cifră, ci o metodă de calcul. Guvernul britanic a avansat o sumă cuprinsă între 40 şi 45 de miliarde de euro, o sumă neconfirmată de UE.

Barnier afirmă că „aceste angajamente au o natură juridică din punctul de vede al dreptului internaţiona”. „Nu-mi imaginez că britanicii nu-şi respectă angajamentele internaţionale”, a adăugat el.

Momentul adevărului

În acest interviu, francezul reiterează că următoarea mişcare în vederea deblocării adoptării finale a acordului divorţului le revine britanicilor, care „se află la momentul adevărului” şi „au nevoiede timp”.

Premierul Theresa May încearcă să găsească o majoritate care să susţină noi discuţii cu UE, în timp ce deputaţi britanici au făcut demersuri pentru a prelua controlul asupra situaţiei, în contextul apropierii datei Brexitului, prevăzut la 29 martie.

În opinia sa, lucrurile pot „începe să se mişte rapid” în cazul unor compromisuri cu privire la „declaraţia politică”, un text fără valoare constrângătoare, care va fi anexat tratatului şi care trasează conturul relaţiilor de după Brexit între Londra şi UE, a subliniat Barnier pentru Wort.

Disensiunile din clasa politică britanică alimentează temeri cu privire la un Brexit fără acord, iar Cei 27 şi-au accelerat pregătirile în eventualitatea acestui scenariu.

Sute de posturi de vameşi au fost înfiinţate, mai ales în ţările situate în apropierea Regatului Unit, şi urmează să fie luate măsuri „pentru ca avioanele să poată ateriza”, a declarat Barnier.

Succesiunea lui Juncker „nu este un subiect”

Întrebat despre o eventuală succesiune a sa a actualului preşedinte al CE Jean-Claude Juncker, Michel Barnier a răspuns că „acesta nu este un subiect”.

„Am spus de la început că voi duce această misiune până la capăt şi, aşa cum aţi constatat, suntem departe de a fi terminat”, motiv pentru care Michel Barnier nu a intrat procesul de desemnare a candidatului Partidului Popular European (PPE, dreapta), din care face parte.

 

 

Etichete: theresa may , brexit , michel barnier

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale