Netanyahu a fost externat din spital. Care este starea de sănătate a premierului israelian

Data publicării:

Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea „cu succes” a intervenţiei chirurgicale de scoatere a prostatei, a anunţat biroul premierului, relatează Reuters şi EFE, preluate de Agerpres.

Netanyahu a transmis pe reţeaua X că „tocmai a părăsit spitalul Hadassah Ein Kerem”, aflat la Ierusalim. Biroul de presă al acestuia a precizat că premierul în vârstă de 75 de ani se simte bine.

El a fost operat duminică după ce a fost diagnosticat cu o „infecţie a tractului urinar din cauza unei hiperplazii benigne a prostatei”, potrivit echipei sale.

Netanyahu le-a mulţumit în mesaj cetăţenilor israelieni pentru „rugăciunile, încurajările şi sprijinul” care i-au fost transmise.

Marţi, premierul israelian a părăsit pentru câteva ore spitalul pentru a asista la o şedinţă crucială a parlamentului dedicată votului bugetului naţional, la mai puţin de 48 de ore după operaţie.

În martie anul trecut, Benjamin Netanyahu a fost operat de hernie, după ce în iulie 2023 i-a fost implantat un stimulator cardiac.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salariile care sar de 13.000 de lei net în România. Domeniile în care se câștigă cel mai bine în 2026, la cât...
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, prima imagine cu fiica ei, la două zile după ce a devenit mamă: „Totul”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
De ce a renunțat Bo Derek la actorie, deși era în culmea succesului: „Nu mi-am dorit niciodată să fiu actriță”
Adevarul
Alarmă pe USS Abraham Lincoln. Marinari epuizați ar fi încercat să sară peste bord: „Sper să nu mă trezesc...
Newsweek
Când poți ieși la pensie fără penalizare? Care perioade sunt considerate contributive la pensie?
Digi FM
Prima imagine cu fetița Alexandrei Stan! Fotografia care a topit inimile fanilor pe Instagram
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
Tragedia din spatele unui film celebru. Cum a fost abuzată Judy Garland în timpul filmarilor la “Vrăjitorul...
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”