Newsweek: Bitcoin, „noua frontieră” pentru finanțarea anonimă a ISIS

Data actualizării: Data publicării:
isbitcoins

În 2014, „ISIS” și „Bitcoin” s-au numărat printre cei mai căutați termeni pe Google. Trei ani mai târziu, între ISIS și bitcoin s-a strecurat o filieră financiară din ce în ce mai puternică. Criptomoneda a devenit una dintre pârghiile de finanțare ale grupării jihadiste, scrie într-o analiză publicată pe Newsweek Olivia McCoy, de la Centrul de Acțiune Preventivă al Conisiului de Afaceri Externe din Statele Unite.

Bitcoin și alte criptomonede câștigă tot mai multă „tracțiune” ca surse de finanțare a grupărilor teroriste, notează McCoy, aducând în discuție luma februarie a acestui an, când jihadiștii din Indonezia și-au pus în aplicare planurile teroriste cu finanțări în Bitcoin, cea mai populară criptomonedă până în prezent.

La fel a procedat, în 2014, și Consilul Mujahideen Shura, organizație teroristă activă în Fâșia Gaza, care a lansat o campanie de strângere de fonduri, prin Bitcoin, pentru achiziții de armament.

„Teroriștii încep să exploreze utilitatea criptomonedelor, iar politicile de combaterea terorismului ar trebui să aibă un răspuns corespunzător”, subliniază Olivi McCoy.

Ceea ce imprimă criptomonedelor un având consistent de popularitate este anonimatul garantat atât expeditorului, cât și destinatarului.

Cu alte cuvinte, este foarte dificil să iei urma unei asemenea monede. Numai că, în mod ironic, o posibilă soluție se află la un clic distanță și se numește Blockchain, un soft care poate înregistra orice tranzacție Bitcoin. Unde se ascunde ironia? În faptul că și Blockchain păstrează în registru anonimatul utilizatorilor.

„Considerată de unii «noua frontieră în strângerea de fonduri pentru terorism», utilizarea Bitcoin a crescut exponențial în ultimii opt ani, de la o medie de 100 de tranzacții pe zi în 2009, la 282.000 de tranzacții pe zi în 2017”, susține McCoy.

Mai mult, îmbunătățirile recente ale anonimatului Bitcoin „ar putea încuraja și mai mult activitățile ilegale”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri