Video&Foto Nivelul Dunării a început să crească în Germania, din cauza inundațiilor

Data publicării:
barbat cu roaba trece prin apa prin fata unor agentii de turism cu saci cu nisip la intrare pentru a se apara de inundatii
Nivelul Dunării a început să crească la Passau, în Bavaria Foto: Profimedia

Au fost inundații puternice în Alpi, la granița dintre Austria și Germania. A plouat torențial, iar pârâuri montane s-au transformat, în câteva minute, în ape învolburate. Zeci de case sunt afectate, au fost distruse drumuri și poduri, iar unele mașini au fost luate cu totul. Toate aceste precipitații au început să crească și nivelul Dunării.

Hallein, un oraș pitoresc de la poalele Alpilor, foarte aproape de Salzburg, a fost inundat după ce un pârâu de munte s-a umflat ca urmare a ploilor abundente. Apele au ieșit din matcă, iar centrul vechi al localității a fost acoperit de apă. Mai multe mașini au fost luate de viitură.

„Stăteam la masă și mă uităm la un clip (n.red. - cu inundațiile din Germania) și mă gândeam că așa ceva se întâmplă doar în Germania și că nu o să se întâmple aici. Dar uitați-vă ce e în jur. Când am ieșit din casă, apa era până aici. Palpitant”, povestește un locuitor din Hallein.

„Era apă peste tot. Până la genunchi. Acum trebuie să curățăm”, spune o tânără.

Inundații s-au produs și imediat peste graniță, în orașul bavarez Berhtesgaden, unde a fost cod roșu de intemperii. Au căzut 120 de litri de precipitații pe metru pătrat. Drumurile sunt impracticabile. O parte din șoseaua principală s-a prăbușit în râul alăturat, iar calea ferată a fost acoperită cu noroi.

Toate aceste cantități mari de apă au început să crească și nivelul Dunării. La Passau, acolo unde fluviul iese din Germania, apa a ajuns la nivelul 3 din 4. Iată imagini din oraș, cu Dunărea revărsată deja pe faleză:

Locuitorii din Passau se pregătesc de inundații Foto: Profimedia
Locuitorii din Passau se pregătesc de inundații Foto: Profimedia

În acest timp, în orașele din vestul Germaniei, greu încercate de inundații catastrofale, au început operațiunile de curățare și reconstrucție. Angela Merkel a vizitat zonele devastate și s-a declarat copleșită la vederea pagubelor uriașe. „Este șocant. Aproape că aș putea spune că limba germană nu are cuvinte pentru distrugerea care a fost provocată. Suntem alături de voi. Guvernul federal și de stat vor acționa împreună pentru a readuce totul așa cum era în această zonă frumoasă”, le-a promis cancelarul localnicilor.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”