Noi date despre tragedia aviatică din New York, soldată cu șase morți: elicopterul nu avea cutie neagră

Data actualizării: Data publicării:
ODAmaD00NDAmaGFzaD00ZTkwZGYxN2RmNDUxODg1ZDFmMGI3NmVjYWE5OWNkYQ==

Elicopterul care s-a prăbuşit joi în râul Hudson, în apropiere de Manhattan, provocând moartea celor şase persoane aflate la bord, inclusiv trei copii, nu era echipat cu înregistratoare de zbor, cunoscute și sub termenul de „cutie neagră”, a declarat Consiliul Naţional pentru Siguranţa Transporturilor din SUA (NTSB), relatează Reuters. 

NTSB a precizat, sâmbătă seara, că nu au fost recuperate înregistrări video sau de alt tip de la bordul elicopterului Bell 206, iar echipamentele existente nu au salvat date utile pentru anchetă. Scafandrii NYPD continuă căutările pentru componentele esenţiale ale aparatului, printre care rotorul principal, cutia de viteze, rotorul de coadă şi tronsoanele din spate ale elicopterului.

Potrivit anchetatorilor federali, aeronava, în care se aflau un director de rang înalt al companiei Siemens AG, soţia sa şi cei trei copii ai lor, fusese inspectată ultima dată pe 1 martie şi efectuase şapte zboruri turistice în ziua accidentului, scrie News.ro. 

Citește și: VIDEO Cine sunt victimele din elicopterul prăbușit în New York. Directorul unei importante companii a murit împreună cu soția și copiii lor

Scafandrii au reuşit să recupereze trupurile victimelor şi pe cel al pilotului din epava scufundată. Patru persoane au fost declarate decedate la faţa locului, iar celelalte două au murit ulterior, după ce au fost transportate la spitale din apropiere.

Printre fragmentele recuperate şi trimise la laboratoarele NTSB din Washington pentru examinare se numără cabina de pilotaj, compartimentul pasagerilor, stabilizatoarele orizontale, deriva verticală şi o parte din coada elicopterului, se arată în actualizarea oferită de agenţie.

Anchetatorii au examinat şi două elicoptere similare în cadrul investigaţiei şi s-au întâlnit cu reprezentanţi ai companiei New York Helicopter Charter, operatorul aeronavei prăbuşite, pentru a analiza documentele operaţionale, politicile de siguranţă, procedurile interne şi experienţa pilotului.

Potrivit comisarului NYPD Jessica Tisch, elicopterul a decolat joi, în jurul orei 15:00 (ora locală), de pe un heliport din zona de sud a Manhattanului şi a zburat spre nord, pe deasupra râului Hudson. După ce a ajuns în apropierea podului George Washington, a virat spre sud, dar s-a prăbuşit câteva minute mai târziu, în jurul orei 15:15, lovind apa cu partea superioară în jos, în apropierea oraşului Jersey City.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
Parlamentarii au votat pentru creșterea unor pensii cu 200 lei. Care perioade vor deveni contributive?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme