Foto Noi incendii devastatoare în Turcia: peste 250 de persoane au fost evacuate dintr-o regiune turistică

Data publicării:
incendii in turcia
Foto: Profimedia Images

Peste 250 de persoane au fost evacuate în noaptea de sâmbătă spre duminică în provincia turistică Çanakkale din nord-vestul Turciei în urma unui nou incendiu, conform informaţiilor furnizate de autorităţi, transmite duminică AFP, preluat de Agerpres. 

Incendiul a început sâmbătă şi s-a propagat rapid din cauza vânturilor puternice care au bătut înspre colinele din apropierea oraşului Gelibolu, în apropiere de Strâmtoarea foarte circulată a Dardanelelor.

„Ca măsură de precauţie, 251 de locuitori din cinci sate au fost relocaţi în zone sigure", a scris pe rețeaua socială X guvernatorul din Çanakkale, Omer Toraman.

Posturile de televiziune au difuzat imagini arătând dealuri iluminate de flăcări intense şi nori uriaşi de fum în aerul nocturn.

Douăsprezece avioane şi 18 elicoptere s-au alăturat în zori operaţiunilor de salvare care au implicat 900 de persoane, a declarat pe X conducerea pădurilor.

Foto: Profimedia Images

Cea mai călduroasă lună iulie în Turcia

Destinaţie foarte apreciată de turişti pentru ruinele antice ale Troiei şi pentru câmpul de luptă de la Gallipoli, unde mii de soldaţi au murit în timpul Primului Război Mondial, provincia a suferit de o „secetă extrem de severă" anul trecut, a reamintit guvernatorul.

Accesul la siturile istorice din apropierea oraşului Eceabat a fost închis „din cauza incendiului de pădure în curs", a precizat conducerea unui memorial local dedicat Primului Război Mondial.

O mare parte din nord-vestul Turciei a fost afectată de vânturi violente în ultimele zile, chiar dacă acestea s-au atenuat duminică.

Pe 11 august, peste 2.000 de persoane au fost evacuate în această provincie din cauza unui incendiu violent care a devastat locuinţe şi a intoxicat zeci de locuitori.

Foto: Profimedia Images

Turcia, care a avut cea mai călduroasă lună iulie de la începutul înregistrărilor meteorologice în urmă cu 55 de ani, s-a confruntat în ultimele săptămâni cu mai multe incendii de amploare. Paisprezece persoane şi-au pierdut viaţa în lupta cu incendiile în luna iulie în vestul ţării.

Experţii afirmă că schimbările climatice cresc frecvenţa şi intensitatea incendiilor de pădure şi a altor catastrofe naturale şi au îndemnat Turcia să ia măsuri pentru a remedia această problemă.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Care sunt pașii într-o criză energetică. Când se ajunge la limitarea consumului și cine este deconectat...
Digi FM
La un pas de tragedie pe un drum din Tulcea. Un copil a căzut dintr-o mașină aflată în mers și a ajuns în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum era, de fapt, Freddie Mercury în viața reală. Prietenii au rupt tăcerea după 34 de ani: „Nimeni nu l-a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
John Goodman, cu totul alt om la 25 de ani de la această poză. Transformarea spectaculoasă a actorului i-a...
Adevarul
Tragedie cumplită în Dâmbovița: 5 morți după ce un tânăr fără permis a pătruns pe contrasens. Un bebeluș a...
Newsweek
Unde au intrat deja pensiile pe card? Banii intră în funcție de banca la care pensionarii au cont
Digi FM
Refugiul ales de Alina Pușcău după ce cancerul s-a extins: „Nu pot să vorbesc”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în organismul tău dacă mănânci pâine albă în fiecare zi. Ce spun nutriționiștii despre acest...
Digi Animal World
O pisică misterioasă, vopsită în roșu, observată în Texas. Oficialii trag un semnal de alarmă: „Nu încercați...
Film Now
O actriță din Harry Potter, metodă surprinzătoare de a-și întreține cei patru copii: "Am câștigat mai mult...
UTV
Un nou bărbat în viața lui JO? Cine este tânărul alături de care artista a apărut îmbrățișată