Norvegia trimite soldați, sisteme de apărare antiaeriană şi avioane F-35 în Polonia, pentru protecția graniței cu Ucraina

Data publicării:
Norvegia îşi va asuma responsabilitatea în cadrul NATO de a apăra spaţiul aerian al aeroportului Rzeszow din Polonia. Foto: Profimedia

Norvegia va apăra spațiul aerian al aeroportului Rzeszow din Polonia, situat la granița cu Ucraina, în cadrul Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Astfel, va trimite în următoarele zile 100 de soldaţi, sisteme de apărare antiaeriană şi avioane de vânătoare F-35, a anunţat luni ministrul apărării norvegian Bjorn Arild Gram, potrivit DPA, citată de Agerpres.

Aeroportul Rzeszow, situat la aproximativ 100 de kilometri de frontiera cu Ucraina, joacă un rol central în transportul de bunuri militare. Diverse ţări aliate asigură cu schimbul protecţia aeriană a Poloniei, a afirmat ministrul norvegian într-o declaraţie.

„Aeroportul este important şi pentru eforturile de evacuare militară de care se ocupă Norvegia”, a adăugat Gram.

În următoarele zile vor fi trimise în Polonia sisteme de apărare antiaeriană NASAMS, militari şi avioane de vânătoare. Misiunea norvegiană, care va opera în spaţiul aerian polonez, va dura până la Paşti anul viitor.

Ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a mulţumit Norvegiei într-o postare pe platforma X: „Începând din decembrie, securitatea frontierelor noastre va fi consolidată. Patru avioane norvegiene F-35 şi sistemele lor de apărare ne vor proteja spaţiul şi flancul estic al NATO. Multe mulţumiri aliaţilor noştri din Norvegia!”.

În prezent, la Rzeszow, sunt prezenţi soldaţi americani, iar aeroportul este protejat de unităţi de apărare antiaeriană americane Patriot. De asemenea, Germania a anunţat săptămâna trecută că va reloca sisteme Patriot către sud-estul Poloniei la începutul anului viitor.

Polonia este un aliat militar şi politic semnificativ al Ucrainei, care este atacată de trupele ruse de peste doi ani şi jumătate. Ţara joacă un rol esenţial ca centru logistic pentru ajutorul militar occidental acordat Kievului.

Editor : Andreea Stanciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce înseamnă cu adevărat „sfertul academic”? Expresia folosită greșit de mulți români
Digi FM
Maioneză de post. Rețeta simplă, rapidă și cremoasă, numai bună de adăugat în salate în Postul Paștelui
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kelly Clarkson, la 24 de ani de la participarea la emisiunea care i-a adus faima: „Nu am primit premiul, au...
Film Now
De ce nu s-a căsătorit niciodată Al Pacino. Actorul, tatăl a patru copii, a avut relații cu mai multe actrițe...
Adevarul
Ce s-ar întâmpla dacă PSD iese de la guvernare în 2026
Newsweek
4 zile de foc pentru pensionari. Strategia in 2 pași prin care PSD vrea să crească pensiile. Pleacă Bolojan?
Digi FM
"George Simion e ostaticul lui Maricel Păcuraru, al lui Dan Dungaciu și al lui Petrișor Peiu". Un fost aliat...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când este echinocțiul de primăvară 2026. De ce ziua nu este, totuși, perfect egală cu noaptea
Digi Animal World
A adoptat un motan și a crezut că i-a salvat viața. După trei ani a aflat că riscă 300.000€ amendă și...
Film Now
Dakota Johnson, pictorial de senzație la 36 de ani. Fanii, uimiți: „Nimeni nu poate fi ca tine când e vorba...
UTV
Liviu Vârciu reacționează după ce Lucian Mitrea a povestit că l-a găsit în pat cu Andreea Bănică