Video Nou incident aviatic. Pasagerii unui avion au fost evacuați pe tobogan după ce aeronava a luat foc

Data actualizării: Data publicării:
avion denverr bun
FOTO: Captură ecran/Breaking Aviation News & Videos

Panică pe pista aeroportului internațional din Denver, Statele Unite Ale Americii. 179 de persoane aflate la bordul unui avion comercial au fost nevoiți să evacueze de urgență aeronava după o defecțiune la trenul de aterizare.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În imaginile surprinse pe pista de aterizare se poate vedea cum un incendiu s-a produs în zona roților, iar fumul începe să acopere aparatul de zbor. Cei 173 de pasageri și șase membri ai echipajului au coborât în grabă pe toboganul gonflabil al avionului înainte de sosirea pompierilor. Cinci oameni au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului, iar unul dintre ei a fost ulterior transportat la spital cu leziuni minore, potrivit companiei aeriene.

Compania American Airlines a confirmat că unul dintre cauciuri a luat foc, iar aparatul de zbor model Boeing 737 MAX 8 a fost temporar scos din funcțiune. Incidentul a avut loc în momentul în care avionul se află încă pe pistă, potrivit Breaking Aviation News & Videos. Administrația Federală a Aviației a anunțat că investighează incidentul produs pe aeroportul din Denver.

Pasagerii au fost tranportați la terminalul de plecări cu autobuzul și au fost reprogramați către alt zbor care îi va duce la Miami, destinația inițială a avionului.

 

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Noi dezvăluiri despre moartea lui Lauren Bennett. Tatăl artistei, declarații dure: „Nu a primit tratamentul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Acuzații de spălare de bani și acte false în proiectul imobiliar al lui Jared Kushner din Albania
Newsweek
Top 10 pensii în România. Judecătorii primesc 25.400 lei. Militarii - 5.800. Oamenii obișnuiți au 2.820 lei
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Nu doar alimentația face diferența. Trăsătura comună a oamenilor care ajung să trăiască 100 de ani
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ana de Armas, impecabilă în costum de baie, în vacanță cu prietenii. Ce s-a întâmplat cu povestea de iubire...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...