Nou scandal SUA-Spania, după cazul tinerei eutanasiate. Washingtonul cere anchetă, Madridul răspunde dur: „Nu vom permite”

Data publicării:
Ministrul spaniol al Sănătăţii, Monica Garcia,
Ministrul spaniol al Sănătăţii, Monica Garcia. Foto: Profimedia

Ministrul spaniol al Sănătăţii, Monica Garcia, a denunţat joi „ingerinţa” Statelor Unite, după ce un oficial american a cerut o anchetă privind eutanasia unei femei a cărei luptă juridică cu tatăl ei a stârnit indignare.

Noelia Castillo, în vârstă de 25 de ani, paraplegică, a fost eutanasiată săptămâna trecută în Spania, una dintre puţinele ţări care permit acest lucru în baza unei legi adoptate în 2021 cu criterii stricte, amintește Agerpres.

Iniţial, ea solicitase eutanasia asistată în 2024, după ce a devenit paraplegică în urma unei tentative de suicid în 2022, când a sărit de la etajul cinci al unei clădiri.

Dar contestaţia tatălui ei a blocat eutanasia. El a susţinut că fiica sa nu îndeplinea cerinţele legale, în special în ceea ce priveşte capacitatea mentală şi suferinţa fizică sau psihologică insuportabilă.

Aceste obiecţii au dus la o lungă luptă juridică, o premieră în Spania, care s-a încheiat în faţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a respins apelul tatălui.

Miercuri, Riley Barnes, secretar de stat adjunct pentru drepturile omului din SUA, a declarat că este „imperativ ca autorităţile să investigheze acest caz tragic”.

„Fiecare viaţă este sacră. Noelia a fost abandonată. Nu ne putem permite să o abandonăm din nou", a scris Barnes pe X.

Joi, ministrul sănătăţii spaniol, Monica Garcia, membră a stângii radicale, a răspuns pe reţelele de socializare: „Nu vom permite ca dezinformarea să alimenteze ingerinţa”.

„Spania este o ţară serioasă şi suverană, cu unul dintre cele mai bune sisteme de sănătate din lume, o legislaţie care garantează drepturile, comitete clinice profesionale şi sprijinul Curţii Europene a Drepturilor Omului", a spus ea.

Reacţionând la ştirile de presă conform cărora Statele Unite ar urma să investigheze cazul, Garcia l-a criticat şi pe preşedintele Donald Trump pe X miercuri, îndemnându-l să „înceteze să alimenteze agenda extremistă internaţională băgându-şi nasul în orice".

O anchetă AFP a dezvăluit o creştere bruscă a dezinformării pe reţelele de socializare cu privire la eutanasie, punând sub semnul întrebării în mod eronat eligibilitatea Noelei, acuzând statul spaniol că a „abandonat-o" sau făcând o legătură între această procedură şi de donarea de organe.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate ieși mai devreme la pensie. Trei situații prevăzute de noua lege care îi avantajează pe români
Digi FM
Vila unde regina Elisabeta a II-a își savura ceaiul la malul mării a fost scoasă la vânzare. Cum arată...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Puya își anunță retragerea din muzică după peste 20 de ani de carieră: „Mai fac trei albume și gata. Pensie!”
Film Now
Jennifer Lopez, în centrul speculațiilor despre operații estetice, după o apariție care a făcut valuri: "De...
Adevarul
Un antiinflamator luat frecvent pentru dureri articulare poate avea riscuri serioase. Milioane de oameni îl...
Newsweek
Un tribunal a declarat contributiv la pensie stagiul aferent grupelor de muncă. Alt tribunal a refuzat. De ce?
Digi FM
„Era furios”. Sharon Stone dezvăluie reacția halucinantă a soțului ei când medicii i-au recomandat o dublă...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Obiceiul de seară care îți afectează creierul fără să îți dai seama. Mulți îl practică înainte de culcare
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Jennifer Aniston face declarații rare, la mai bine de 20 de ani, despre Brad Pitt. Ce a spus despre apariția...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...