Nou scandal uriaș în UK - Boris Johnson ar fi spus că preferă să vadă „cum se adună cadavrele cu miile decât să impună un alt lockdown”

Data actualizării: Data publicării:
Boris Johnson cu mâna pe frunte
Premierul Marii Britanii, Boris Johnson. Foto: Profimedia Images

Prim-ministrul Regatului Unit, Boris Johnson, se află în această săptămână în mijlocul unei controverse care ar putea sa îi dinamiteze viitorul politic – Johnson ar fi spus în timpul unei ședințe de anul trecut că preferă „să vadă cum se adună cadavrele cu miile” decât să mai pună în aplicare încă un lockdown, relatează The Guardian.

Boris Johnson se află deja sub presiunea unui alt scandal – cu puțin timp în urmă a fost acuzat că și-a renovat apartamentul cu bani publici, folosind o sumă de aproximativ 200.000 de lire sterline.

Confruntat cu furia rudelor victimelor coronavirusului, Johnson și alți membri ai guvernului său au negat că premierul ar fi pronunțat cuvintele. Conform surselor din presa britanică, Johnson ar fi spus „Nu mai vreau alte nenorocite de lockdown-uri – lăsați cadavrele să se adune cu miile”. Comentariul ar fi fost făcut la momentul în care a fost aprobată a doua carantină pe teritoriul Angliei, la sfârșitul anului trecut.

Sursele spun că Johnson ar fi țipat în timpul unei ședințe într-un birou la Downing Street și nu în cadrul ședinței de guvern oficiale. O sursă a coroborat povestea pentru The Guardian și a sugerat că spusele premierului au fost auzite de un număr mic de persoane.

În ciuda dezmințirilor din partea lui Johnson și a Downing Street Nr. 10, mai multe surse din presa britanică au confirmat cu surse comentariile lui Jonson, inclusiv BBC. Au existat și sugestii că Dominic Cummings, fost colaborator apropiat al lui Johnson, aflat în prezent în conflict cu acesta, ar avea înregistrarea video/audio a momentului în care premierul a făcut comentariile.

Opoziția din Parlamentul de la Londra cere demisia lui Johnson în urma comentariilor – laburiștii spun că „Johnson a degradat funcția pe care o deține prin comportamentul său neglijent, însă trivializarea celor peste 127.000 de decese care au survenit în timpul guvernării sale, reprezintă un nou record de josnicie”.

Partidul Național Scoțian transmite, de asemenea, că „premierul trebuie să demisioneze dacă se va dovedi că a făcut acest comentarii”.

„Îi cerem prea mult premierului să fie empatic și să ne respecte durerea? Acest fapt demonstrează că este nevoie de o investigație urgentă, să înțelegem deciziile pe care le-a luat guvernul”, a transmis o organizație a familiilor victimelor Covid-19, în urma informațiilor apărute în presa britanică.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme