Noul secretar de stat american, Marco Rubio, merge în prima vizită externă în Panama. Când va avea loc călătoria

Data publicării:
donald trump marco rubio
Marco Rubio și Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Secretarul de stat american Marco Rubio are în vedere să includă Panama în prima sa călătorie oficială care ar putea avea loc chiar săptămâna viitoare, potrivit informaţiilor publicate miercuri de Politico.

Posibila vizită în Panama vine într-un moment în care preşedintele american Donald Trump a promis că va „prelua" Canalul Panama, aşa cum a reiterat în discursul său de învestitură de luni, transmite EFE, potrivit Agerpres.

Vizita va face parte dintr-o deplasare care va dura până la începutul lunii februarie şi va include Guatemala, El Salvador, Costa Rica şi Republica Dominicană, potrivit oficialilor care au discutat cu Politico sub protecţia anonimatului şi care au subliniat că vizita în Panama este încă la nivelul de "tentativă".

Potrivit Politico, Marco Rubio ar urma să abordeze atât chestiunea gestionării Canalului Panama, cât şi lupta împotriva imigraţiei ilegale în SUA.

Preşedintele statului Panama, Jose Raul Mulino, a respins luni "de manieră integrală" declaraţiile omologului său american, Donald Trump, referitoare la intenţiile noului lider de la Casa Albă de a „recupera" Canalul Panama, şi a subliniat încă o dată că respectivul "canal este şi va continua să fie al Panama"

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine poate primi pensie de invaliditate în 2026 și cum se calculează suma
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Kim Kardashian din muzică. Bebe Rexha, într-o rochie ciocolatie din piele atât de mulată încât abia putea...
Film Now
„Blestemul” rolului Iisus. Un actor a fost lovit de fulger. Ce s-a întâmplat cu ceilalți
Adevarul
Care este „cea mai plictisitoare țară” din Europa, potrivit turiștilor. „Nu e nimic în neregulă cu ea, dar...
Newsweek
Cine a ieșit la pensie după 2024 a primit un punctaj mai mic decât cei pensionați înainte. Care e motivul?
Digi FM
Ce este Lumina de Înviere și ce trebuie să faci cu ea. Semnificații, tradiții și credințe populare
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
A plătit 600 de lire la veterinar, crezând că pisica ei e bolnavă. Ce a aflat a doua zi a lăsat-o fără cuvinte
Film Now
Tom Hardy, la bustul gol pe plaja din Barbados, alături de soție. Burtă în loc de pătrățele pe abdomen și o...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...