Noul șef al armatei israeliene declară că „misiunea împotriva Hamas încă nu s-a încheiat”: Nu este încă înfrânt

Data publicării:
sef armata israle
Eyal Zamir. Sursa foto: Profimedia Images

Misiunea armatei israeliene împotriva mişcării islamiste palestiniene Hamas în Fâşia Gaza nu s-a încheiat încă, a declarat miercuri noul şef al statului major cu ocazia unei ceremonii oficiale în marja preluării funcţiei sale.

„Astăzi, accept conducerea Tsahal cu modestie şi umilinţă", a declarat generalul Eyal Zamir în timpul acestei ceremonii televizate ce marchează promovarea lui în gradul de general-locotenent, cel mai înalt în armata israeliană, informează AFP, potrivit Agerpres.

„Hamas a suferit o lovitură dură, însă el nu este încă înfrânt. Misiunea nu s-a încheiat încă", a declarat el.

În vârstă de 59 de ani, generalul Zamir este primul şef de Stat Major provenit din trupele blindate şi se bucură de reputaţia unui lider cu fermitate pe câmpul de luptă.

El îşi preia noua funcţie în contextul în care continuarea fragilului armistiţiu intrat în vigoare pe 19 ianuarie între Israel şi Hamas, după mai mult de 15 luni de război, pare ameninţată, în condiţiile în care cei doi beligeranţi nu au căzut de acord aspra modului în care acesta ar trebui prelungit la expirarea primei faze, în acest weekend.

„O foarte grea responsabilitate apasă pe umerii dvs", a declarat premierul israelian Benjamin Netanyahu în timpul ceremoniei. "Rezultatele războiului vor avea importanţă pentru generaţii, suntem hotărâţi să obţinem victoria", a adăugat el.

Netanyahu şi generalul lui Zamir se cunosc bine: acesta din urmă a fost consilierul militar al premierului în urmă cu circa zece ani.

În trecut, „v-am recomandat de două ori (pentru postul de) şef de stat major, iar acum pentru a treia oară. Momentul lui Zamir a venit", a spus Netanyahu.

Generalul Zamir, pe vremea când era doar ofiţer superior, a comandat în 2002 brigada de tancuri israeliene angajată în bătălia de la Jenin, punct culminant al celei de-a Doua Intifada, revolta palestiniană din 2000-2005, în timpul căreia 52 de palestinieni şi 23 de soldaţi israelieni au fost ucişi într-o lună de lupte de o rară violenţă, în urma cărora tabăra de refugiaţi din acest oraş din nordul Cisiordaniei ocupate a fost devastată.

Editor : A.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Din ce trăiește Nicolae Văcăroiu la 82 de ani. Cum arată acum şi ce pensie are fostul premier
Digi FM
Fiul Ozanei Barabancea, mărturisiri după infarctul suferit la 24 de ani: "O perioadă care mi-a deschis ochii"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cine a moștenit, de fapt, averea lui John Lennon? Fiul artistului face dezvăluiri neașteptate după 46 de ani
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Transformarea în Jack Nicholson e aproape completă". Val de reacții după ce Leo DiCaprio a apărut fără...
Adevarul
„Timpul este inamicul nostru”. Avertisment despre apărarea României și ritmul lent al înzestrării
Newsweek
Pensiile speciale de 3.000€ ale primarilor. O comisie condusă de senatorul AUR Chelaru refuză să le elimine
Digi FM
Prințul Harry, mărturisire neașteptată despre perioada în care a plecat din Marea Britanie cu Meghan Markle...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Vietatea care sfidează moartea. Își poate "reseta" viața de nenumărate ori: "Oricât ai încerca, pur și simplu...
Digi Animal World
4 animale care par să păcălească moartea. Unele își pot regenera corpul, iar altele supraviețuiesc la...
Film Now
Uma Thurman, în rochie-sacou și pantofi cu toc pe covorul roșu. A făcut furori la premiera noului sezon...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro