„Nu au plătit încă un preţ suficient”. Trump se declară nemulțumit de planul iranian de pace înainte de a-l studia

Data actualizării: Data publicării:
donald trump
Donald Trump. Foto: Profimedia Images

Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că va analiza un plan iranian pentru soluţionarea conflictului din Orientul Mijlociu, afirmând însă că se îndoieşte că acest plan ar fi „acceptabil» pentru Washington.

„Voi analiza în curând un plan pe care Iranul tocmai ni l-a transmis, dar nu-mi pot imagina că ar fi acceptabil, deoarece ei nu au plătit încă un preţ suficient pentru ceea ce au făcut umanităţii şi lumii în ultimii 47 de ani”, a scris preşedintele american pe reţeaua sa, Truth Social, potrivit News.ro.

Agenţiile de presă iraniene au anunțat că Iranul a transmis Washingtonului, prin intermediul Pakistanului, un plan în 14 puncte menit să pună capăt conflictului în termen de 30 de zile.

Teheranul solicită în acest plan retragerea forţelor americane din zonele apropiate de Iran, ridicarea blocadei porturilor iraniene, ridicarea îngheţării activelor iraniene, plata de despăgubiri, ridicarea sancţiunilor, un „mecanism” privind strâmtoarea Ormuz şi „sfârşitul războiului pe toate fronturile, inclusiv în Liban”.

Agenţia Tasnim nu menţionează dosarul nuclear. Or, aceasta este o chestiune centrală pentru Statele Unite şi Israel, care acuză Iranul că doreşte să se doteze cu bomba atomică – lucru pe care ţara îl neagă.

Iranul transmisese deja săptămâna aceasta un nou text prin intermediul Pakistanului, fără ca vreun detaliu să fi ajuns la urechile publicului.

Donald Trump a declarat vineri că nu este „mulţumit” de propunere. Şi, deşi ameninţase deja că va distruge „civilizaţia” iraniană, el a adăugat că ar prefera să nu fie nevoit să „pulverizeze odată pentru totdeauna” Iranul, dar că reluarea războiului rămâne „o opţiune”.

„O reluare a conflictului dintre Iran şi Statele Unite este probabilă, iar faptele au demonstrat că Statele Unite nu respectă nicio promisiune sau acord”, a reacţionat sâmbătă Mohammad Jafar Asadi, inspector adjunct al comandamentului forţelor armate iraniene Khatam Al-Anbiya, citat de agenţia de presă Fars.

Citește și: Iranul a informat oficialii europeni cu privire la planurile de pace. Răspunsul dat de ministrul italian de Externe

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum eşti prins imediat că ai depăşit viteza în Bulgaria. Maşinile în care stau ascunşi poliţiştii de la...
Digi FM
Un tânăr care a crescut în grija statului a luat BAC-ul cu 8,53. Cum a reușit să își schimbe destinul și ce...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce avere a lăsat în urmă Bonnie Tyler, după 50 de ani de carieră. Artista și soțul ei n-au avut copii
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Actrița care a cucerit-o total pe Sharon Stone: "Cea mai șic și talentată femeie din showbiz"
Adevarul
Patru capcane din piața construcțiilor în 2026: cum pot ajunge românii să plătească mai mult pentru aceeași...
Newsweek
Expert: Cum ar putea crește rapid pensiile militare? Proiectul de lege e blocat în Parlament
Digi FM
Cât costă prosopul de plajă cu Călin Georgescu în slip. Produsul inedit, scos la vânzare pe internet, a...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, în organism după ce îți faci un tatuaj. Descoperirea care i-a pus pe gânduri pe...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Russell Crowe și-a sărbătorit fiul de 20 de ani cu o poză în care își arată mușchii. Fanii au remarcat...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...