O alternativă la rețeaua de sateliți a lui Musk, Starlink, ar putea apărea în câteva luni. Giganți din domeniul apărării se mobilizează

Data publicării:
Toronto,,Canada,-,November,16,2024,Starlink,Is,A,Satellite
Elon Musk, proprietarul Starlink. Foto: Shutterstock

Europa caută alternative la rețeaua de sateliți a lui Elon Musk, și ar putea să o obțină în câteva luni. Gigantul european din domeniul apărării Leonardo anunță intenția de formare unei alianțe pentru o rețea de sateliți, alături de companiile din industria de apărare Airbus și Thales, în numai câteva luni, a declarat directorul general al companiei pentru CNBC

„În acest moment, lucrăm împreună și încercăm să aflăm dacă există o sinergie posibilă, dacă acest lucru este convenabil din punct de vedere al pieței și, desigur, dacă acest lucru este acceptabil din punct de vedere al reglementărilor UE antitrust”, a declarat Roberto Cingolani de la Leonardo.

Europa vrea să investească miliarde de dolari în propriile companii de apărare – dar observatorii pieței spun că s-ar putea să nu reușească să excludă firmele americane.

Legat de cronologie, el a spus că nu vor fi ani, ci doar câteva luni.

Discuțiile vin într-un moment critic pentru companiile europene de apărare, pe măsură ce Statele Unite exercită presiuni asupra continentului pentru a-și intensifica capacitățile.

Revenirea lui Donald Trump la Casă Albă a făcut Europa să realizeze că nu se mai poate baza pe SUA pentru apărare. Luna trecută UE a anunțat un pachet de măsuri care ar putea elibera în cele din urmă aproximativ 800 de miliarde de euro în noi cheltuieli pentru apărare.

Unele țări europene reevaluează, de asemenea, alternative la rețeaua Starlink a lui Musk, un serviciu de internet prin satelit care a jucat un rol cheie pentru Ucraina în războiul său cu Rusia.

Italia a anunțat luna trecută că suspendă discuțiile cu Space X pentru un sistem de comunicații securizat pentru apărare. Măsura a venit după ce oficialii opoziției au criticat ideea unui parteneriat cu Musk în urmă comentariilor sale controversate cu privire la Ucraina. Ministrul Apărării, Guido Crosetto, a spus că negocierile au fost suspendate, dar că Starlink ar putea fi o opțiune în viitor.

CEO-ul Leonardo a declarat pentru CNBC că o alianța europeană pentru o rețea de sateliți nu a fost formată pentru a-l provoca pe Musk, ci mai degrabă pentru a oferi o opțiune europeană.

 

 

 

Editor : Marina Constantinoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
Kate Middleton, în centrul atenției la nunta lui Peter Phillips. Cum a apărut prințesa de Wales la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney compară faima lui Taylor Swift cu fenomenul Beatles: „Nu cred că are nevoie de sfaturi”
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
România imobiliară cu mai multe viteze: de ce apartamentele costă de peste trei ori mai mult de la un oraș la...
Newsweek
Criză la pensie. Număr uriaș de dosare pentru Mica Recalculare, blocate de adeverințe greșite. Se pierd bani
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Povestea de iubire a lui Anthony Head. Actorul din „Buffy the Vampire Slayer” a murit la doar șase luni după...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...