„O baie de sânge”: Maduro amenință că va fi „război civil” în Venezuela dacă nu va câștiga alegerile prezidențiale

Data publicării:
Nicolas Maduro în campanie electorală
Președintele Venezuelei Nicolas Maduro Foto: Profimedia Images

Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea față de recentele arestări ale unor politicieni din opoziția democratică a Venezuelei înaintea alegerilor prezidențiale de luna aceasta, în timp ce președintele Nicolas Maduro le-a spus susținătorilor săi că el trebuie să câștige alegerile ca să nu fie o „baie de sânge”, potrivit CNN.

„Dacă nu vor ca Venezuela să cadă într-o baie de sânge, într-un război civil fratricid”, partidul aflat la conducere trebuie să câștige alegerile prezidențiale din 28 iulie, a transmis marți Maduro în timpul unui miting electoral din Caracas.

Doar o victorie a partidului său ar asigura „pacea” în țară, a spus Maduro, care a precizat că se așteaptă la „rezultate ireversibile” în favoarea lui.

Remarcile lui Maduro vin într-o perioadă în care guvernul său încearcă să rămână la putere pentru încă șase ani, având în față un redutabil adversar din opoziție – Edmundo Gonzalez Urrutia.

Mulți experți consideră că opoziția are o șansă reală de a îl înlătura pe Maduro de la putere.

nicolas-maduro-venezuela
Doar o victorie a partidului său în alegerile prezidențiale ar asigura „pacea” în țară, a spus Maduro, care a precizat că se așteaptă la „rezultate ireversibile” în favoarea lui. Foto: Shutterstock

Totuși, mai mulți reprezentanți ai opoziției democratice, membri ai societății civile și jurnaliști au fost „reținuți pe nedrept” în perioada de dinaintea alegerilor, potrivit Departamentului de Stat al SUA, care a cerut miercuri ca aceștia să fie eliberați.

Maduro a fost la putere în Venezuela de mai bine de un deceniu, preluând conducerea țării de la Hugo Chavez, care a murit în 2013. Guvernul lui Maduro a fost acuzat că a trucat voturile și a redus la tăcere opoziția cu forța.

Alegerile din 2018, câștigate de Maduro, au fost boicotate în mare parte de opoziție. Votul a fost declarat nelegitim de o alianță de 14 națiuni din America latină, Canada și SUA și a fost descris drept o „farsă” de Organizația Statelor Americane.

Anul trecut, Maduro a promis Washingtonului prin semnarea unui acord istoric că va permite organizarea unor alegeri libere în schimbul ridicării unor sancțiuni impuse împotriva Venezuelei.

nicolas-maduro-armată-2
Maduro a amenințat de mai multe ori că va invada Guyana ca să ocupe un teritoriu din țara vecină pe care guvernul de la Caracas îl revendică. Foto: Profimedia Images

Cu toate acestea, mai multor candidați ai opoziției li s-a interzis să participe la alegeri, iar un grup care apără drepturile omului a spus că, de la începutul campaniei electorale, au existat mai multe cazuri de „detenție arbitrară”.

În doar primele 10 zile de campanie electorală, 71 de persoane au fost arestate pe nedrept, potrivit ONG-ului Laboratorio de Paz. Cei mai mulți dintre ei au lucrat sub o formă sau altă pentru Gonzalez, candidatul din partea partidului de opoziție Platforma Democratică Unitară.

Costa Rica, Ecuador, Republica Dominicană și Panama le-au cerut autorităților din Venezuela să garanteze că alegerile vor fi „libere, corecte și transparente”.

Maduro este unul din 10 candidați care participă la alegeri, însă, o parte dintre ei au foarte puțini susținători și sunt considerați aliați ai guvernului.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cum arată și ce face azi Leonard Miron, fostă vedetă TVR. Cancer, minus 60 kg și o viață cu totul nouă în...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Fiica Madonnei a împlinit 30 de ani. Emoționată, artista i-a dedicat cele mai dulci cuvinte: „La mulți ani...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
Ursul care a dat fiori localnicilor, lângă Castelul Corvinilor. A coborât în Hunedoara, pe urmele lupului din...
Newsweek
Pensiile magistraților au costat într-un singur an 2.075.652.178 lei. Banii, împărțiți de 5.875 pensionari
Digi FM
Una dintre cele mai urmărite influencerițe din România refuză să fie împreună cu un bărbat care câștigă 4.000...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Superalimentul toamnei pe care îl găsești gratis în natură. Este bogat în vitamina C și antioxidanți. Cum...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Martin Freeman s-a căsătorit. Cine este partenera cu 23 de ani mai tânără care i-a devenit soție
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro