O comisie parlamentară din Franța recomandă interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 15 ani

Data publicării:
aplicatii telefon retele sociale platforme facebook youtube twitter
Foto: Profimedia Images

Un raport al Parlamentului francez privind TikTok, publicat joi, recomandă interzicerea reţelelor de socializare pentru persoanele cu vârsta sub 15 ani şi instituirea unei restricţii privind orele de acces pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani, în încercarea de a combate „capcana algoritmică” care poate afecta sănătatea celor mai tineri, conform AFP, preluat de News.ro. 

O astfel de interdicţie ar permite „să se transmită un semnal atât copiilor, cât şi părinţilor că, înainte de vârsta de 15 ani, reţelele sociale nu sunt inofensive”, a declarat pentru AFP deputata partidului prezidenţial Laure Miller (EPR), raportoare a acestei comisii parlamentare de anchetă. 

Lansată în martie, comisia a audiat familiile victimelor, responsabilii reţelelor sociale şi influenceri pentru a analiza algoritmul TikTok, o aplicaţie extrem de populară în rândul tinerilor, al cărei design „a fost copiat de alte reţele sociale”, aminteşte Miller. 

Comisia a fost creată în urma chemării în judecată a TikTok în Franţa, la sfârşitul anului 2024, de către un colectiv de şapte familii care acuzau reţeaua că le-a expus copiii la conţinuturi care i-ar putea împinge la sinucidere. 

„Este complicat pentru noi, părinţii, să moderăm toate acestea”, explică pentru AFP Géraldine, în vârstă de 52 de ani, care face parte din grupul de reclamanţi. În februarie 2024, această mamă şi-a pierdut fiica, Pénélope, care s-a sinucis la vârsta de 18 ani. 

După moartea ei, a descoperit videoclipuri în care fiica ei se rănea și le publica pe TikTok. 

„Nu TikTok a ucis-o pe fiica noastră, pentru că, oricum, ea nu se simţea bine”, explică Géraldine. Dar pentru această mamă, care denunţă lipsa de moderare online, reţeaua a „împins-o” pe fiica sa către o stare de nefericire. 

TikTok asigură în mod regulat că siguranţa tinerilor este „prioritatea sa absolută”.  

Raportul recomandă interzicerea accesului persoanelor sub 18 ani dacă, în termen de trei ani, „reţelele de socializare nu îşi respectă în mod satisfăcător obligaţiile legale”, în special în ceea ce priveşte regulamentul european privind serviciile digitale (DSA). 

Mai multe ţări din UE, printre care Franţa, Spania şi Grecia, au solicitat recent Bruxelles-ului să reglementeze mai strict utilizarea platformelor online de către copii, în contextul îngrijorărilor legate de caracterul lor adictiv, dar şi de pericolele asociate hărţuirii online sau proliferării discursurilor de ură.  

În faţa comisiei parlamentare, responsabilii TikTok, companie parte a grupului chinez ByteDance, au evidenţiat o moderare stimulată de inteligenţa artificială, care le-ar fi permis să retragă în mod proactiv 98% din materialele care încălcau condiţiile de utilizare în Franţa anul trecut. 

Însă pentru deputaţi, aceste eforturi sunt insuficiente, ba chiar „deficitare”, cu reguli „foarte uşor de ocolit”. 

Între septembrie 2023 şi decembrie 2024, numărul moderatorilor francofoni ai TikTok a scăzut cu 26%, potrivit datelor din rapoartele sale de transparenţă.  

Conţinutul dăunător continuă astfel să prolifereze, combinat cu algoritmi de recomandare deosebit de puternici care pot închide tinerii în bule nocive, constată comisia de anchetă. 

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Judecătoare filmată la Untold în zona VIP, alături de omul de afaceri pe care îl judecă. Imaginile...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”