O demonstraţie din Beirut față de ”cooperarea” lui Macron cu liderii locali s-a încheiat cu violențe. 22 de oameni au fost răniți

Data publicării:
Proteste violente in Beirut
Sute de oameni au protestat la Beirut față de vizita președintelui francez Emmanuel Macron. FOTO: Agerpres

Incidente violente la Beirut, unde sute de oameni care protestau față de vizita președintelui francez Emmanuel Macron s-au bătut cu poliția. 

Emmanuel Macron se află în Liban pentru a doua oară în mai puțin de o lună. El vrea să își impună ideile în reforma clasei politice.

Mitingul a început paşnic, însă participanţii au început să arunce cu pietre în forţele de ordine, care au răspuns cu gaze lacrimogene. Confruntările s-au soldat cu 22 de persoane rănite, dintre care una a fost internată în spital, a declarat Crucea Roşie libaneză.

Unii manifestanţi l-au criticat pe preşedintele francez care se afla în acel moment la o întâlne în capitala libaneză cu lideri politici, huiduiţi de luni de zile de cetăţeni.

"Ar trebuit să vină să ne asculte, să ne ajute să ne atingem aspiraţiile, nu să stea cu corupţi şi criminali care şi-au ucis oamenii", a spus unul dintre manifestanţi.

"Cooperând, devii complici", scria pe o pancartă purtată de un manifestant.

Înarmaţi cu steaguri libaneze şi scandând lozinci împotriva unei clase politice "corupte" şi a unui "sistem confesional clientelar", protestatarii au cerut construirea unui "nou Liban" bazat pe un "stat laic şi modern".

Libanul este scena unor nemulțumiri profunde, după explozia de luna trecută din portul din Beirut, care a ucis 188 de oameni.

Aflat in Liban pentru a doua oară de la această explozie, Emmanuel Macron a crescut presiunea pe  liderii politici libanezi, cerându-le să lanseze "cât mai curând posibil" reforme reale, susceptibile să răspundă furiei libanezilor, care îi consideră responsabili pe conducătorii lor pentru deflagraţie, acuzându-i de neglijenţă şi corupţie.

Conform estimărilor, daunele reprezintă 14% din PIB-ul țării care se confruntă cu o criză economică puternică. 25 de persoane au fost arestate după explozia din port și guvernul a demisionat.

Redactare Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Lia Olguța Vasilescu. Salariul pe care îl primeşte ca primar al Craiovei
Digi FM
Oana Pellea, revoltată după ce imaginea tatălui ei a fost folosită fără drept: „Păcat este că profitați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
O prietenie rară la Hollywood. Taylor Swift, eseu dedicat „empaticei” Dakota Johnson, în „Time”: „Pot garanta...
Film Now
Sandra Bullock surprinde la revenirea în public. Look-ul îndrăzneț cu care a făcut senzație și îmbrățișările...
Adevarul
Securitatea spitalelor, o glumă pe bani publici: de la bătăi cu topoare la furtul instalației de oxigen. Cine...
Newsweek
Sfârșitul Europei. Populația scade cu 50.000.000 de persoane. Pensiile nu se pot plăti. România prinsă în horă
Digi FM
Semnalul de alarmă tras de salvamontiști după ce șerpii sunt tot mai des întâlniți pe munte. Simptomele...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Consumul ocazional de alcool în exces, mai periculos decât pare. Ce au descoperit cercetătorii
Digi Animal World
Trei rase de câini pe care ar trebui să le eviți. Una poate „ucide lupi”
Film Now
Gabriela Spanic, adevărul despre cum se menține în formă la 52 de ani: „Îmi place să fac sport!” Actrița a...
UTV
Andreea Raicu reacționează după piesa „Mamacita”, lansată de băieții Antoniei și ai lui Alex Velea. „Nu m-a...