Video O dronă rusească care viza Odesa s-a prăbuşit și a explodat în Republica Moldova

Data actualizării: Data publicării:
Dronă Banderol
Rămășițele unei drone Banderol, după prăbușirea acesteia în Ucraina, imagine ilustrativă. Foto: Profimedia

O dronă ce pare că a fost lansată de Rusia asupra unei ţinte în Ucraina a pătruns luni după-amiază în spaţiul aerian al Republicii Moldova şi a explodat după ce s-a prăbuşit pe un câmp, fără să se înregistreze victime, relatează agenţiile dpa şi Moldpres.

Potrivit presei ucrainene, este vorba despre o dronă rusească „Banderol”, care a deviat de la traiectorie în timp ce se apropia de oraşul-port ucrainean Odesa şi a pătruns în spaţiul aerian al Republicii Moldova.

Explozia în urma impactului dronei cu solul s-a produs în extravilanul localităţii Talmaza, la aproximativ trei kilometri distanţă de aceasta, în raionul Ştefan Vodă.

„Sistemele de supraveghere ale spaţiului aerian din dotarea Armatei Naţionale au detectat, la ora 17:37, pătrunderea în spaţiul aerian al Republicii Moldova a unui obiect aerian, pe direcţia Cuciurgan-Tiraspol. Imediat au fost întreprinse măsuri pentru închiderea spaţiul aerian pe sectorul Centru, cu durata de 15 minute”, a indicat Ministerul Apărării de la Chişinău.

Explozia dronei a provocat un incendiu de vegetaţie. Zona a fost securizată, iar instituţiile abilitate au intervenit pentru lichidarea incendiului şi stabilirea circumstanţelor producerii exploziei, precizează autorităţile.

Banderol este una dintre cele mai noi arme ale Rusiei. A început să fie produsă începând cu anul trecut și este, de fapt, mai mult o rachetă de croazieră decât o dronă. Este propulsată de un motor turbojet (fabricat în China) și atinge viteze superioare celorlalte drone, de peste 500kmh. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Sebastian Eduard

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România prin care ar putea trece trupele NATO într-o situație de urgență. De ce drumurile devin...
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă