O dronă-spion a fost descoperită urmărind portavionul britanic HMS Queen Elizabeth în Portul Hamburg

Data publicării:
HMS Queen Elizabeth
Dinn ce în ce mai multe cazuri ciudate de spionaj cu drone sunt semnalate în Germania. Foto: Profimedia

O dronă a fost descoperită în portul Hamburg, Germania, urmărind portavionul britanic HMS Queen Elizabeth, aflat într-o scurtă vizită.

Incidentul a avut loc vineri, iar descoperirea dronei în port a fost confirmată ulterior de Bundeswehr, scrie Bild.

„Putem confirma faptul că drone a fost descoperită vineri. Unitatea Bundeswehr pentru protecția împotriva dronelor ia măsuri cu ajutorul bruiajelor de tip HP47”, a declarat un reprezentant al comandamentului teritorial al Bundeswehr.

Jurnaliștii de la Bild au fost primii care au raportat evenimentul. Potrivit informațiilor lor, drona, care măsura aproximativ 1,5 pe 1,5 metri, a dispărut după ce a survolat un terminal de containere.
Nu au fost furnizate mai multe informații cu privire la eveniment.

Conform legislației germane, Bundeswehr are voie doar să urmărească drona peste zona de securitate militară (unde teoretic are permisiunea să o doboare). Dacă ea părăsește zona, poliția este cea care trebuie să preia controlul.

Așa s-a întâmplat și acum. Din zona portavionului, poliția maritimă a urmărit  drona în drumul ei către piața de pește din Hamburg, peste Norderelbe - și în final în zona terminalului de containere Tollerort. Apoi ea a dispărut.

Coincidență sau nu, China este coproprietarul terminalului Tollerort de un an.

Raportul de situație al Bundeswehr afirmă: „Inspecția terestră ulterioară de către poliție nu a avut succes”.

Problemele legate de drone, din ce în ce mai dese

Nu este pentru prima dată când Bundeswehr se confuntă cu problem de securitate provocate de drone, iar marea majoritate a problemelor au apărut după delanșarea războiului din Ucraina. Uneori, drone străine sunt observate deasupra intsalațiilor militare din Germania și nimeni nu se mai îndoiește că sunt acte de spionaj ale Rusiei.

HMS Queen Elizabeth se află în portul Hamburg de luni. Prezența sa ar fi trebuit să demonstreze cooperarea strânsă dintre Germania și Marea Britanie.

Portavionul nu a mai vizitat portul Hamburg în ultimii 13 ani.

În după-amiaza zilei de duminică, 23 noiembrie, HMS Queen Elizabeth a părăsit portul Hamburg.

 

 

 

Editor : S.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara în care tot mai mulți pensionari români aleg să se mute. Se pot descurca cu o pensie de puțin peste...
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Judecătoare filmată la Untold în zona VIP, alături de omul de afaceri pe care îl judecă. Imaginile...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alina Eremia a dezvăluit secretul căsniciei cu Edi Barbu. „Ne prostim împreună și redevenim copii”