O femeie care s-a născut în urma unui viol și-a răzbunat, în sfârșit, mama, după mai bine de 4 decenii

tănăra tristă, femeie tristă
Foto: Guliver/Getty Images

La 46 de ani după ce a violat o fată de 13 ani, un britanic a fost condamnat în urma demersurilor pe care le-a făcut chiar fiica lui, rezultată în urma agresiunii.

Daisy, acum în vârstă de 45 de ani, a fost adoptată la vârsta de șapte luni. La 18 ani a descoperit în dosarele de servicii sociale că mama ei biologică avea 13 ani când a născut-o, iar tatăl ei biologic, Carvel Bennett, avea 28. Din documente întocmite în 1975 a aflat că Bennett a fost investigat de poliție, dar nu a fost niciodată trimis în judecată.

Daisy a fost șocată de descoperirea făcută, iar după ce a izbucnit scandalul cu Jimmy Savile, acuzat că a violat zeci de copii, a decis să încerce să-și ducă tatăl biologic în fața justiției pentru violul mamei sale.

Daisy s-a luptat cu poliția și alte autorități timp de aproape un deceniu înainte ca Bennett să fie acuzat. S-a lovit de faptul că autoritățile au considerat că, în termeni legali, mama biologică a fost victima infracțiunii, nu ea, în calitate de „rezultat al violului”, prin urmare, aceasta ar trebui să demareze întreaga procedură. Deja traumatizată de ce i s-a întâmplat în copilărie, mama biologică nu a vrut mult timp să depună plângerea.

Daisy vrea acum ca autoritățile și oamenii să conștientieze că și copiii concepuți în urma unui viol sunt victime.

„Am vrut să se facă dreptate pentru mama mea și am vrut să se facă dreptate și pentru mine... Din cauza acestei infracțiuni trăiesc. Sunt dovada vie a faptului că un copil a fost violat”, a declart ea pentru The Guardian.

Daisy, care este de culoare, a fost adoptată de o familie de albi. A luat legătura cu mama ei biologică după ce a împlinit 18 ani și a întâlnit-o prima dată când avea 20 de ani.

Când a izbucnit scandalul lui Jimmy Savile în 2012, Daisy s-a decis să-l găsească pe tatăl biologic și să-l ducă în fața justiției. Poliția a informat-o că Bennett nu poate fi urmărită penal pe baza declarațiilor sale, pentru că nu ea era victima presupusului viol.

După lungi insistențe, Daisy și-a convins mama să depună plângere. Carvel Bennett, acum în vârstă de 74 de ani, a fost găsit vinovat de viol și va fi condamnat.

Editor : D.C.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate