O firmă de curierat din Marea Britanie a renunțat la AI după ce robotul a început să scrie poezii în care critica serviciul cu clienții

Data publicării:
persoana care foloseste un laptop
Un utilizator furios a determinat sistemul să compună o poezie despre cât de prost este serviciul pentru clienţi al companiei. FOTO: Shutterstock

O firmă de curierat din Marea Britanie a dezactivat funcţia de inteligenţă artificială (AI) din sistemele sale de chat online, după ce un utilizator furios a determinat sistemul să compună o poezie despre cât de prost este serviciul pentru clienţi al companiei, relatează Reuters.

„A fost odată un chatbot numit DPD / Inutil în ajutor a oferi”, a scris robotul după ce Ashley Beauchamp a renunţat să mai încerce să-l convingă să-i dea un număr de telefon pentru serviciul cu clienţii şi i-a cerut în schimb să scrie un poem despre serviciile proaste de chatbot.

„DPD a fost o pierdere de timp / Cel mai mare coşmar al unui client”, a continuat chatbotul înainte de a concepe următorul final: „Într-o zi, DPD a fost în sfârşit închis şi nimeni n-a mai fost trist. / În sfârşit puteau primi ajutorul ştiut / De la o persoană reală, care ştia ce e de făcut”.

Beauchamp, pianist şi dirijor, a postat joi pe X conversaţia sa cu robotul, iar de atunci a fost vizualizată de peste 1,3 milioane de ori.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

El a explicat că iniţial, după ce nu a reuşit să obţină informaţii despre situaţia unui colet, i-a cerut robotului să-i spună o glumă, iar după ce acesta i-a îndeplinit dorinţa, i-a cerut să compună o poezie despre eşecurile serviciului automatizat de asistenţă clienţi. De asemenea, a încurajat robotul să înjure.

Beauchamp a declarat pentru postul de televiziune ITV că încă nu a primit coletul.

„Cred că s-ar putea să îl ţină ostatic acum. Nu i-aş învinovăţi. Asta este în totalitate din vina mea”, a spus el cu umor. 

DPD UK a declarat că a folosit cu succes un element de inteligenţă artificială în cadrul sistemului său de chat timp de mai mulţi ani, alături de serviciul său uman pentru clienţi, dar a apărut o eroare după o actualizare a sistemului. „Elementul AI a fost imediat dezactivat şi este în prezent în curs de actualizare”, a transmis compania într-un răspuns pentru ITV.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cine are prioritate pe sectorul de drum îngustat? Mulţi nu ştiu regula
Digi FM
O legendă a sportului a mințit că are cancer și a obținut sute de mii de euro. Cum a folosit un cablu de...
Pro FM
Sam Smith a suferit o liposucție la doar 13 ani, după ce a fost victima hărțuirii „brutale” din cauza...
Film Now
Pamela Anderson, declarații explozive despre Sylvester Stallone: ”Mi-a oferit un apartament și o mașină ca să...
Adevarul
Anii în care românii au trăit iluzia libertății și a democrației. Cum a fost salvat comunismul după Revoluție
Newsweek
Care pensionari primesc între 440 și 627 lei în plus la pensie? Ce au muncit, câți ani și în ce sectoare?
Digi FM
Jane Fonda, șic și cool la 87 de ani, în costum roșu și tricou cu mesaj. A elogiat-o pe colega ei, Jamie Lee...
Digi World
Secretul pentru o omletă perfectă, dezvăluit de un chef cu stea Michelin: „Trei ouă, nu patru și niciodată...
Digi Animal World
Și-au lăsat câinii la un hotel în ziua nunții, dar când s-au întors acasă au avut parte de o surpriză. Ce...
Film Now
Brad Pitt are o listă „neagră” a starurilor cu care nu va mai lucra niciodată. Cine sunt însă actrițele lui...
UTV
O mănăstire veche de 400 de ani a fost vândută la prețul unei pizza. Noul proprietar vrea să o transforme...