„O greșeală, tovarăși?” O dronă rusească a lovit o navă cu echipaj chinez chiar înainte de vizita lui Putin în China

Data actualizării: Data publicării:
Xi Jinping și Vladimir Putin
Foto: Profimedia Images

O dronă rusească a lovit o navă de marfă civilă cu legături cu China în Marea Neagră noaptea trecută, punând în pericol cetățeni chinezi. Incidentul a avut loc cu doar o zi înainte ca președintele rus Vladimir Putin să meargă în vizită în China pentru a aprofunda „parteneriatul strategic” al Moscovei cu Beijingul, relatează Kyiv Independent.

Marina Ucrainei a declarat că nava cargo KSL DEYANG, concepută pentru a transporta mărfuri vrac cum ar fi cereale sau cărbune, arbora pavilionul Insulelor Marshall dar este deținută de o companie chineză, cu un echipaj de cetățeni chinezi la bord.

„Rusia demonstrează încă o dată că atacurile sale amenință nu doar Ucraina. Acum chiar și navele celor mai apropiați parteneri ai săi sunt în pericol în Marea Neagră”, a anunțat Marina Ucrainei într-un comunicat pe Telegram.

Purtătorul de cuvânt al Marinei, Dmitro Pletenciuk, a reacționat cu ironie pe rețelele sociale: „Este interesant ce i-a motivat pe ruși când au decis în această seară să lovească o navă comercială chineză în marea noastră cu o dronă Shahed. Nu au existat victime, dar este ceva nou. A fost o «greșeală teribilă», tovarăși?”

Pe lângă nava deținută de o companie din China, o altă navă civilă care arbora pavilionul Guineei-Bissau a fost, de asemenea, lovită, a declarat guvernatorul regiunii Odesa, Oleh Kiper.

Ambele nave se aflau în zona de așteptare și se deplasau prin coridorul maritim al Ucrainei către porturile din regiunea Odesa.

Kiper a declarat că mici incendii au izbucnit pe ambele nave după impact, dar au fost stinse de echipaje. Niciun marinar nu a fost rănit, iar ambele nave au continuat să se îndrepte spre port.

Loviturile au făcut parte dintr-un atac mai amplu al Rusiei, desfășurat peste noapte asupra Ucrainei, inclusiv un atac masiv cu drone care a vizat în mod specific regiunea Odesa, unde două persoane au fost rănite, printre care și un copil de 11 ani.

China este un aliat crucial pentru economia de război a Rusiei, continuând să cumpere petrol rusesc și să furnizeze bunuri utilizate de armata rusă, în ciuda faptului că și-a asumat oficial neutralitatea.

Moscova nu a comentat încă atacurile asupra celor două nave.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Connect-R și fiica lui de 12 ani, prima dată împreună pe scenă. Solistul nu și-a ascuns emoția și mândria...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
„Un bacalaureat de mântuială". O profesoară cu zeci de ani la catedră acuză că examenul a fost simplificat...
Newsweek
Ministrul Muncii anunță că sistemul de pensii este în pericol. Crește vârsta de pensionare sau scad pensiile?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme