O întâlnire secretă între un legislator german și oamenii lui Putin stârnește îngrijorări: „Are un interes deosebit pentru Rusia”

Data publicării:
Președintele rus Vladimir Putin
Președintele rus Vladimir Putin. Foto: Profimedia Images

Parlamentarii germani au cerut explicaţii unui deputat social-democrat de rang înalt din Comisia Bundestagului (legislativul) care supraveghează activitatea serviciilor de informaţii, după ce acesta a purtat discuţii confidenţiale cu apropiaţi ai preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, relatează vineri Reuters.

Ralf Stegner, membru al Comisiei parlamentare de control din Bundestag, s-a numărat printre politicienii din SPD şi conservatorii cancelarului Friedrich Merz care au luat parte la o reuniune desfăşurată în aprilie la Baku.

Printre cei cu care s-au întâlnit aceştia pe 13 aprilie în capitala Azerbaidjanului s-au numărat fostul prim-ministru rus Viktor Zubkov, şef al consiliului de supraveghere al Gazprom, şi Valery Fadeev, preşedintele consiliului pentru drepturile omului din Rusia, aflat pe lista UE cu sancţiuni.

De ambele părţi, participanţii erau foşti membri ai „Dialogului de la Petersburg”, un forum fondat în 2001 de preşedintele rus Vladimir Putin şi de cancelarul de atunci Gerhard Schroeder. Forumul a fost desfiinţat oficial în 2021, după reprimarea de către Moscova a mai multor organizaţii ale societăţii civile ruse implicate în activitatea acestui forum.

Patru participanţi germani - Stegner, Ronald Pofalla - care a condus cândva biroul fostului cancelar Angela Merkel - şi doi foşti miniştri regionali - au confirmat într-o declaraţie pentru Reuters că au participat la evenimentul „privat” din Baku.

„Discuţiile, chiar şi în perioade dificile de tensiune crescândă, reprezintă un principiu fundamental al unei bune politici externe”, au scris ei, adăugând că întâlnirea „confidenţială” nu a fost secretă şi că niciunul dintre ei nu a avut un mandat public pentru a fi prezent acolo sau nu a fost plătit pentru prezenţa sa.

Întâlnirea, dezvăluită iniţial de televiziunea publică ARD şi de ziarul Die Zeit, a avut loc într-un moment în care relaţiile Rusiei cu UE sunt îngheţate din cauza invaziei acesteia în Ucraina. Momentul ales a ridicat semne de întrebare cu privire la dorinţa aparentă a unor politicieni de a căuta o apropiere, chiar dacă Moscova poartă război împotriva unui aliat al Germaniei.

În cazul lui Stegner, criticii au ridicat şi preocupări legate de securitate: membrii comisiei parlamentare de control au acces privilegiat şi confidenţial la activitatea serviciilor de securitate internă şi externă ale Germaniei, ambele fiind puternic implicate în colectarea de informaţii referitoare la Rusia şi la războiul din Ucraina.

„Este un purtător de secrete şi, prin urmare, prezintă un interes deosebit pentru Rusia”, scrie ARD.

„Este o evoluţie absolut imposibilă şi iritantă care trebuie clarificată imediat”, a declarat pentru Der Spiegel Konstantin von Notz, preşedintele Verzilor din cadrul comisiei respective.

Roderich Kiesewetter, un membru conservator al comisiei, a declarat că Stegner ar trebui să dea explicaţii, în timp ce europarlamentara Marie-Agnes Strack-Zimmermann a declarat că Stegner nu ar trebui să fie nominalizat pentru un nou mandat în cadrul acestei comisii.

„Persoanele cu un rol atât de important trebuie să fie deasupra oricărei suspiciuni”, a declarat ea pentru presă. „Nu e cazul său”, a adăugat eurodeputata.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce salariu încasează Lia Olguța Vasilescu de la Primăria Craiovei. Studiile pe care le are edilul
Digi FM
Michael Douglas recunoaște aventura secretă de pe platourile Basic Instinct. Nu a fost cu Sharon Stone: "Eram...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Val de reacții după ce Bianca Censori a apărut într-o nouă ținută provocatoare. Topul nu i-a acoperit bustul...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Gesturile secrete ale lui Luke Perry, de care puțini știau. Ce făcea regretatul actor din „BH, 90210” pentru...
Adevarul
România, monedă de schimb între marile puteri. Tratatele secrete care ne-au lăsat la cheremul imperiilor
Newsweek
Pensiile nu au fost indexate doi ani. Pot fi recuperați banii? Un avocat spune cum pot acționa pensionarii
Digi FM
Șefa ANM, reacție după dezvăluirile Dianei Buzoianu legate de cumpărăturile de lux: "În 12 august am depus o...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Premieră în medicină. Cercetătorii au creat un „atlas al inimii". Ce speră să obțină
Digi Animal World
Parazitul ascuns pe care îl pot avea pisicile. Poate provoca probleme și la oameni
Film Now
Brooke Shields, în costum de baie fără bretele, la 61 de ani: "Cea mai frumoasă din lume". S-a aventurat în...
UTV
Mincu s-a căsătorit civil la doi ani de la divorț. „Și pentru o clipă, totul s-a oprit”