O vulnerabilitate aproape ignorată a NATO: curentul electric. Un analist lituanian atrage atenția asupra unui risc

Data publicării:
shutterstock_463640222
Foto: Shutterstock

Un expert lituanian în probleme euro-atlantice, Lukas Trakimavicius, atrage atenția asupra unui detaliu care ar putea deveni un „călcâi al lui Ahile” pentru NATO în cazul unui conflict armat.

bec curent electric electricitate 24 aug GettyImages-93187964
Foto: Guliver / GettyImages

La nivelul NATO s-a dezbătut intens în 2018 eliminarea barierelor birocratice dintre statele Alianței și cele din UE care îngreunează mobilitatea militară. Există deja și un proiect european în acest sens – planul de acțiuni #Eudefence -, care își propune crearea până 2025 a unei veritabile uniuni de apărare a blocului comunitar, cu un accent aparte pus pe aspectul libertății de tranzit militar.

Numai că un anumit detaliu tinde să fie omis, subliniază Trakimavicius: siguranța rețelelor de electricitate din statele membre NATO. „Un singur atac cibernetic asupra rețelei de electricitate a unei țări NATO ar afecta serios capacitatea de a răspunde la o situație de criză”, scrie specialisul într-o analiză publicată pe site-ul think tank-ului Atlantic Council.

Digitalizarea accelerată a rețelelor naționale de electricitate din întreaga Europă s-a dovedit până acum a fi o „sabie cu două tișuri”, este de părere Lukas Trakimavicius.

Pe de o parte, „dependența tot mai mare de Internet și de sisteme industriale de control le-a permis companiilor să reducă costurile operaționale și să crească eficiența”. Pe de altă parte, digitalizarea crește vulnerabilitatea în fața campaniilor de atacuri cibernetice, deoarece „majoritatea sistemelor «inteligente» au fost construite pentru performanță fără a se lua în calcul aspectul securității”.

De altfel, am putut vedea amploarea unui atac cibernetic de acest gen în 2015, când o grupare de hackeri a lăsat în beznă, timp de șase ore, 230.000 de locuitori dintr-o zonă a Ucrainei. Un an mai târziu, o altă ofensivă a mărit miza: hackerii au preluat controlul asupra unor sisteme industriale, extinzând penele de curent până la Kiev.

„În cazul unei întreruperi totale de curent, de exemplu, majoritatea aeroporturilor ar pierde rapid accesul la controlul traficului aerian și la alte servicii vitale pentru gestionarea ordonată a zborurilor. În alte aeroporturi, serviciile de alimentare cu combustibil ar fi, de asemenea, perturbate, deoarece în absența electricității combustibilul nu ar mai putea fi transportat din depozite spre aeronave”, mai notează expertul.

Rutele feroviare ar fi cele mai afectate de o cădere în lanț a rețelelor de transport electric. Țările europene pe liniile cărora circulă foarte multe trenuri electrice s-ar trezi rapid într-o paralizie pe acest segment de transport.

„Având în vedere dependența lor acută de o sursă constantă de energie la înaltă tensiune, porturile ar fi imediat blocate. Încărcatul și descărcatul navelor nu va mai fi posibil, macaralele terminalelor nu vor avea cum să funcționeze fără energie electrică”, precizează Lukas Trakimavicius.

Citiți aici analiza integrală.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri