O zi fără niciun deces cauzat de Covid-19 în Regatul Unit, pentru prima dată din iulie

Data publicării:
oameni pe stradă în Marea Britanie
FOTO: Profimedia Images

Serviciile de sănătate britanice nu au înregistrat niciun deces cauzat de coronavirus în ultimele 24 de ore, pentru prima dată din 30 iulie 2020.

Conform ultimului bilanţ oficial, ţara - cea mai afectată din Europa, cu 127.782 de decese în total - a înregistrat marţi 3.165 de cazuri de contaminare suplimentare (aproape 4,5 milioaneîn total), o creştere faţă de săptămânile anterioare.

Cu toate acestea, niciun caz nou de deces cauzat de Covid-19 nu a fost înregistrat, o premieră începând cu 30 iulie 2020, în timp ce Regatul Unit este îngrijorat de creşterea cazurilor legate de varianta Delta, scrie Agerpres.

Acesta este rezultatul unor restricţii îndelungate şi al unei campanii masive de vaccinare începute în decembrie, care a făcut posibilă administrarea unei prime doze la mai mult de 39 de milioane de persoane (74,9% din populaţia adultă) şi a unei a doua doze la peste 25 de milioane (48,9 % dintre adulţi).

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri