Ofițerul numit laș de Trump pentru că nu a intervenit în timpul atacului armat din Florida rupe tăcerea

Data actualizării: Data publicării:
scot peterson

Ofiţerul înarmat care a fost numit „un laş” de către preşedintele Donald Trump şi-a apărat decizia de a nu interveni în timpul atacului de la liceul Marjory Stoneman Douglas, scrie BBC, citat de News.ro.

Scot Peterson se afla în afara şcolii atunci când a avut loc atacul care s-a soldat cu 17 morţi, dar nu a intervenit. Avocatul său a precizat că Peterson a făcut ce a fost învăţat la pregătiri – s-a adăpostit şi a demarat procedurile pentru închiderea campusului.

Peterson a spus că iniţial fusese chemat „din cauza unor artificii”. Abia când a început să alerge către locul de unde venea sunetul, şi-a dat seama că este vorba de focuri de armă.

Biroul Şerifilor din Broward l-a învăţat că în asemenea cazuri trebuie să se adăpostească şi să analizeze situaţia şi să ia în considerare că împuşcăturile s-ar putea muta afară. Apoi a anunţat biroul şerifului că a auzit împuşcături, declanşând procedura „cod roşu” de închidere a campusului şcolii.

Atunci când a ajuns poliţia,  le-a spus că atacatorul este încă înăuntru, lucru susţinut de „transmisii radio care indicau că ar exista o victimă împuşcată pe terenul de fotbal”, a spus Peterson.

Avocatul lui Peterson a afirmat  într-un comunicat: „Să fie clar. Domnul Peterson îşi doreşte să fi putut preveni moartea celor 17 victime şi se gândeşte la familiile lor în aceste momente grele. Totuşi, acuzaţiile că Peterson ar fi un laş şi că acţiunile lui au fost nepotrivite sunt pur şi simplu neadevărate”.

Peterson, un poliţist cu vechime în meserie, era ofiţerul alocat liceului. El şi-a dat demisia după ce şeriful Scott Israel l-a suspendat. Clarificările de la Peterson vin după ce preşedintele a spus s-ar fi dus după atacator chiar dacă nu avea o armă.

„Chiar cred că aş fi intrat acolo chiar dacă nu aveam o armă”, a spus Trump în cadrul unui discurs pentru un grup de guvernatori.

Dând declaraţii vineri în faţa Casei Albe, preşedintele american l-a criticat pe ofiţer.

„S-a antrenat toată viaţa, dar când a venit momentul să facă ceva, nu a avut curajul. Cu siguranţă, nu şi-a făcut datoria”, a spus Trump.

„Dar asta s-a întâmplat: cineva a fost afară, era pregătit şi nu a reacţionat cum trebuie sub presiune sau era un laş”, a adăugat Donald Trump.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri